Sfarsit de festival - capitlul I

La piesa "Cum-am lasat de gandit" m-am dus cu ideea "ia sa vedem ce zice lumea despre noul meu proiect". Pentru ca exact acesta este proiectul pentru mine si Vlad in aceasta vara: sa renuntam la gandit. Nu-mi pasa prea mult de faptul ca obiceiul meu de a despica firul in 4 mi-a adus de-a lungul timpului un milion de necazuri. Imi pasa insa de faptul ca Vlad ma imita si ca din cauza asta el nu poate sa-si faca prieteni. Pentru ca Vlad are NUMAI interese abstracte:
- la pizza cu un alt copil vrea sa vorbeasca numai despre familia insectelor si despre sistemul digestiv la pasari;
- la scoala, cu colegul de banca, vrea sa discute despre cosmos;
- la banchetul de sfarsit de an nu reuseste sa se abandoneze si sa danseze cu colegii lui pentru ca "muzica e idioata". Ce-i drept, era, dar  nu e momentul sa facem pe criticii muzicali la banchete.
- etc.
Deci m-am gandit la modul cel mai serios ca voi pleca de la teatru cu niscaiva retete in buzunar despre cum sa-ti iasa mai bine negandirea numai ca autorul piesei a avut o viziune destul de limitata asupra modului in care s-ar putea face asta. In primul rand a uitat (sau nu a avut curajul sa o spuna) ca principala metoda prin care te poti lasa de gandit este CREDINTA. Credinta oarba in Dumnezeu, Isus, Maica Precista, care, in timp ce dormi lucreaza pentru tine, cu conditia ca tu sa indeplinesti simplu, calm si cu naivitate un set de sarcini precise, la ore fixe chiar. De ce sa-ti chinui viata cu intrebari tampite cum sunt: "cine suntem", "ce rost avem", "unde ne ducem", etc. cand raspunsul e unul singur? Am senzatia ca subiectul "Religie" a devenit un nou tabu in societatea romaneasca, un nou fel de dictatura pe care nici macar teatrul nu pare sa mai aiba curajul sa-l discute. Astept noile generatii, pentru ca mi-e greu sa cred ca nu va incerca sa fluiere nimeni in biserica la un moment dat.

In al doilea rand n-am prea inteles (Eu) cum sta treaba cu drogurile in negandire. Pentru ca toata smecheria lasatului de gandit e sa devi un fel de fluture fericit care face ce are chef, cand are chef, fara sa-si mai bata capul cu viata. Ori daca iei droguri nu faci decat sa schimbi un stapan cu altul. Schimbi gandirea care iti chinuie viata si te izoleaza de oameni care te considera ciudat cu starea de drogat care iti chinuie viata si te izoleaza de oameni care te considera ciudat. Deci zau ca aici m-am pierdut.

Apoi autosuficienta ca mod de viata - metoda prin care se ajunge la negandire - este o stare in care nu ai cum sa intri daca nu ai fost crescut asa. Undeva in copilaria ta trebuie sa fi exista fie niste parinti la randul lor suficienti care ti-au spus de dimineata pana seara cat esti de tare fie o tulburare de personalitate de tip narcisistic care te-a dus la concluzia ca esti buricul pamantului. Majoritatea intelectualilor romani au crescut din pacate in mult prea multa critica (pentru ca asa sunt la noi atat parentingul cat si educatia din scoli) deci, atunci cand vedem tipi autosuficienti in spatiul public aia sunt in proportie de 99,9% rataciti mintal carora nu s-a gandit nimeni sa le puna un diagnostic. Autosuficienta nu e o stare in care se poate intra asa, hodoronc-tronc cum imbraci o haina. Dimpotriva, simtul critic este cel mai greu de abandonat - dovada sta fix ce fac eu aici si acum.

Recunosc insa ca Anca Sigartau m-a impresionat ca de obicei prin pasiunea cu care joaca, ca au fost in piesa cateva idei amuzante si bine conturate (cum ar fi rasul de necazul altuita sau cluburile cu muzica repetitiva) dar ca, din pacate pledoaria finala (care era pentru gandirea care defineste fiinta umana) nu a coincis cu scopul cu care m-am dus eu la teatru si anume NEGANDIREA.

Gnadirea ne insingureaza si ne face depresivi dar ne aduce nesfarsite momente de fericire pura.
Negandirea ne face sa umblam prin lume ca niste idioti dar ne face populari printre semenii nostri iar omul este un animal social.
Daca am putea jongla cu cele doua...