joi, 13 mai 2010

Ce este dragostea?

Adevarul este ca STIU dar NU SIMT.

Imi amintesc cum in copilaria mea dragostea parintilor venea conditionata de performanta, de purtatul bine...  Pentru ca eram si fata mi se spunea de sute de ori ca de la mine "sunt pretentii".  Pe atunci nu-mi imaginam ca aceste "pretentii" sunt inventiile mintii unor oameni pentru a-si justifica fata de sine si fata de cei din jurul lor incapacitatea de a iubi simplu, frumos si cald.

In timp mi s-a consolidat ideea ca pentru a fii iubit trebuie sa MERITI. Ca iubirea este ceva ce se castiga si in niciun caz nu se cere. Ca nu poti sa primesti dragoste asa, pur si simplu. 
Am trait asa bine-merci pana in ziua in care am devenit mama. Atunci ceva din modul in care stiam eu sa iubesc nu s-a mai potrivit si toata lumea mea asa cum o stiam s-a prabusit complet. Simteam inlauntrul sufletului ca a da nastere unui copil este in sine un act de iubire, iar ceea ce ma tulbura era firescul  acestui act, naturaletea lui. Fara judecati de valoare, fara merite, fara vini, fara spaime, fara laude, fara coronite.

Sa fie dragostea si viata unul si acelasi lucru?

Si astfel incepea drumul meu prin Infern...

M-am gasit in incapacitatea de a raspunde firesc nevoilor copilului meu si atunci am facut ceea ce stiam eu mai bine: DATORIA. Ca cel mai credincios ostas, am prestat fara carcteala ore de nesomn, alinari in toiul noptii, alaptatul cu sange, etc. Fara sa-mi treaca o clipa prin minte ca micutul meu nu SIMTE venind dinspre mine dragostea si firescul ci doar prestatia perfecta a ostasuluyi bine dresat. Cartile? Caramizi suplimentare la usa temnitei care ma despartea de copilul meu. In loc de iubire simpla am pus cunostinte despre puericultura. Cu toptanul. In dementa mea am citit probabil pe putin 100 de carti (romanesti si in alte limbi) despre cresterea si educarea copiilor. 

Dar pentru ca Universul te vrea de partea lui, orice om care incepe o cautare de sine primeste Calauze (intocmai ca si Dante in a sa Divina Comedie). Virgiluis al meu s-a numit Felicia in ziua in care mi-a trimis pe email "Desteptarea Evei"de Alice Miller tradusa de ea in limba romana. Din ziua aceea am uitat de cartile de puericultura si am inceput sa caut altfel de carti. Despre suflet, despre iubire, despre orbirea emotionala.

Prin urmare:
Intre viata si dragoste nu este nicio deosebire.
Asa cum mintea noastra nu poate crea viata nu poate crea nici dragoste adevarata.
Ceea ce creaza mintea noastra este un surogat ieftin si prost de iubire, este o frauda sau o minciuna in care ne complacem depinde cum vrem sa vedem problema.
Copiii SIMT iubirea autentica si se simt panicati daca nu o primesc.
In timp, invata si ei, de la noi, sa inlocuiasca iubirea adevarata cu plasmuiri ale ratiunii proprii.

Ce mi-am promis eu sa fac?
Sa las jos garda.
Sa daram toate falsele ziduri de aparare.
Sa reinvat sa SIMT (cel mai greu lucru, pentru ca e ca si cum ai scoate pustnicul din bezna in plina lumina).
Sa incep o terapie adevarata.
Sa scot la aerisit TOTI, dar TOTI scheletii din dulapul copilariei mele. Sa-i plimb prin fata vecinilor, rudelor si prietenilor si sa ma doara fix undeva de ce ar putea ei sa creada.
Sa nu ma mai mint.
Sa ma iubesc neconditionat.