joi, 9 decembrie 2010

Boicot

Este a cincea serbare din viata de elev a lui Vlad in care nu are decat poezii idioate si roluri marginale si obscure de genul "un copil". Asta in conditiile in care se fac scenete si carnavaluri si sunt cel putin 10 roluri principale la fiecare serbare. De fiecare data vedetele sunt aceiasi copii iar o buna parte din ei abia daca-si stiu rolurile. Pe de alta parte Vlad are un deosebit talent actoricesc, retine poeziile de la prima citire, si recita extrem de frumos (la gradinita a fost intre cei 2 copii selectati sa reprezinte gradinita la un concurs judetean de recitari unde a luat chiar premiul I cu "Motanul Pedepsit".

Am incercat sa nu ma transform intr-una dintre acele mame care-si vor musai odorul mereu in centrul atentiei (mai ales ca lui Vlad ii place sa fie lasat in pace) asa ca niciodata nu i-am spus invatatoarei si nici mare caz din asta n-m facut. Dar anul acesta, cand a venit cu o poezie de aurolac (are 8 versuri din care 4 sunt "Cristos s-a nascut") am cedat nervos si i-am spus copilului ca poate sa nu se duca la serbare daca nu vrea. A zis "Yuhuuuu!" si cam asta a fost tot. O sa-l dau blonav in ziua serbarii si gata. Daca domna are un club select cu care tine serbarile sa le tina cu membrii clubului ca noi doar ca sa-i aplaudam pe altii nu ne mai ducem. Sim e de acord si el.

Tata ne povestea cum in copilarie mama lui (care a murit pe cand el avea 10 ani), cand odorului nu-i placea poezia la serbare se ducea cu o oala cu lapte prins la invatatore si-i schimba poezia. Cand nu-i placea fata de la dansuri... iar o oala cu lapte prins... Stia bunica mai bine oare?

Placinta de pumni si mame de baieti

“Şi noi am fost adolescenţi şi toţi am greşit. Eu am încredere în justiţie şi sper să facă dreptate. Îmi pare rău pentru ce a făcut, nu merită să ajungi la puşcărie pentru o fată. Andrei e fiul meu, e tot ce mi-a mai rămas, mai ales că eu am mai pierdut un copil... a murit când era mic”, a declarat, miercuri doamna SENATOR Sorina Plăcintă, fost MINISTRU.

Deci: tanaul isi bate pritena in plina strada (de este nevoie sa intervina trecatorii) iar mami spune "nu merita sa ajungi la puscarie PENTRU O FATA". S-a vazut pe mapamond o vaca mai mare? De parca fata ii facea lui ceva!

Pe de alta parte tanara batuta, Iulia Harabula se pare ca este numele ei, il viziteaza pe iubit la inchisoare ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, in timp ca undeva, intr-un spital, un biet fraier zace cu fractura tripla pentru ca a incercat s-o scape din ghearele iubitului agresiv.

Urlu de durere pentru toate fetele si femeile din Romania care au CU ADEVARAT nevoie de aparare si in ajutorul carora, datorita acestei imbecile, vor sari din ce in ce mai putini trecatori.

http://www.agentia.org/monden/fata-pe-care-andrei-pl-cint-a-snopit-o-n-b-taie-se-nume-te-delia-iulia-harabul-i-are-22-de-ani-7567.html

miercuri, 8 decembrie 2010

Tata


 Tatal meu avea in lume o imagine incredibila. Inalt, solid, cu o voce de bariton, el era tipul care dadea oricui un sfat, care a ajutat foarte multa lume, un om de actiune cum rar intalnesti astazi. Era ca un fel de artifice splendida cu cutia de detonare plasata in casa noastra. Vecinii, rudele, cunostintele si prietenii aveau parte de superbe jocuri de lumina si culoare iar noi, familia, trebuia sa suportam fumul inecacios si mizeria de dupa. El insusi fost copil abuzat, tata nu-si controla nervii, era violent, egocentrist si ne batea aiurea-n tranvai, fara niciun fel de judecata. Se plangea ca numai in famile nu-l apreciaza nimeni. Mama (o femeie foarte frumoasa, un soi de regina a frumusetii in satul ei) il dispretuia feroce si facea orice (inclusiv ne intorcea spatele cand aveam nevoie de ea) numai sa nu-i fie tulburata linstea.

Dupa ce tata a murit subit, am trecut printr-un calvar imens. Mai intai m-am lasat antrenata in regretul colectiv. Mama, din nepastoarea de alta data a devenit vaduva nefericia si deprimata care a pierdut un om de mare valoare si talent. Toate mizeriile trecutului AU TREBUIT URGENT INGROPATE SI UITATE. Despre morti? Numai de bine. Dar in suflet furtuna abia incepe.  Mai intai mi-am dat seama dupa o vreme ca nu am simtit nimic la moartea tatalui meu. Ca nu simt in continuare nimic, niciun regret vis-à-vis de pierderea suferita. Ma intalneam cu oameni pe strada care-mi spuneau cu lacrimi in ochi ce a insemnat pentru ei, cat i-a ajutat… O vecina mi-a povestit plangand cum i-a salvat viata in adolescenta, isi facuse singura un avort, sangera ca naiba si tatal ei s-a dus la tata ca s-o convinga pe fata sa meraga la spital, iar tata a luat-o pur si simplu pe sus, fara niciun fel de dicutii, a dus-o la spital, a facut acolo ca trenul ca sa i se dea ingrijirile portrivite iar apoi au aflat ca daca mai intarzia 10 minue murea sigur. Iar eu… spuneam da, sigur… iar sufletul meu plangea din cu totul alte motive. Nu mai spun cat l-a admirat propriul meu sot si cat de greu mi-a fost sa daram statuia din sufrageria personala

Apoi m-am uitat la fratele meu mai mic si am simtit inca odata ce aiurea e totul. El si tata au avut o relatie de cosmar. Daca eu am ales in copilarie sa devin perfecta cu metoda (am scris asta in jurnal, mi-am facut liste interminabile cu defectele mele si am urmarit pe parcursul unor ani intregi “corectarea”, am avut ani de zile ca deviza “daca vrei sa schimbi lumea incepe cu tine insuti”, etc.”), fratele meu, mai mic cu 4 ani a ales revolta. Pana in preziua mortii tatei scandalurile dintre ei s-au tinut lant. M era prea mare ca sa mai fie batut dar oricum nu-i mai pasa si-i arunca asta in fata cu ura. Dupa moartea tatei fratele meu a intrat intr-un soi de amnezie. In toate discutiile cu mine voia sa ne amputam trecutul, sa ne prefacem ca nu s-a intamplat nimic. N-am putut sa-l las sa-si faca una ca asta. Eu am fost martor la tot ceea ce a trait fratele meu – mai mic cu 4 ani  - si nu puteam sa-l las sa reprime totul, mai ales ca m-am considerat dintotdeauna mama lui (am avut toata viata convingerea ca ai mei nu stiu sa creasca un copil si ca eu as face o treaba de 1000 de ori mai buna; probabil de aceea am inceput sa citesc de la varste foarte fragede – 10, 11 ani – cu o pasiune greu de descris , carti despre cresterea copiilor.  

Asa am inceput eu sa urasc cu furie si turbare pentru prima data in viata.  Ani de zile am urat si am plans. Feiecare amintire din copilarie accesata era durere si lacrimi. Cand am devenit eu insami mama suferinta s-a dublat pentru ca am inceput s-o includ in ecuatie si pe mama, a carei lipsa totala de implicare mi s-a parut de 1000 de ori mai revoltatoare decat inainte. Dar si mai de nesuportat a fost – si este – lipsa de iubire (care vine din incapacitatea ei de a iubi pe cineva).

Cu tata insa am impartit si milioane de lucruri bune: opera, muzica sinfonica, dragostea pentru carti, calatoriile, etc. La TourEffel, la Piaza Navona, la Poarta Brandemburg, la 3000 de m in Alpi, in toate locurile despre care am vorbit cu entuziasm in copilarie ca vrem sa le vedem am varsat o picatura de vin (si ceva mai mult decat o lacrima) si mi-am amintit de el. Pentru ca tatal meu – cu bune si rele – este si va ramane pentru totdeauna in sufletul meu. Aria lui preferata il reprezinta intrutotul:

“Ole Torero
Tot orasul a venit ca sa te vada
Ole Torero
Sub balcon eu azi iti cant o serenade
Vezi arena ca prin ceata
Inspre taur te vei avanta
Singr esti cu el in fata
Oare mana nu-ti va tremura?
Ole Torero
Mai arata-ti inc-odata a ta forta
Fata draga te astepata
Dragostea te va urma,
Gloriooooooooos!”

Exista oare pe lumea asta toreador cu procese de constiinta legate de lupta inegala dintre el si taur? De faptul ca taurul n-are de ales, ca este obligat sa fie acolo si sa-l suporte? 

"Ca din toate ce sunt
Cel mai greu e sa fii
Copil de parinti
Nu parinte de fii".
Sorry, maestre Paunescu, dar  ai dat-o in bara rau de tot; stiu din pacate prin ce vor trece fiii tai acum, dupa moartea ta.


joi, 2 decembrie 2010

"Clubul de citit cu 3 cititori" - La Multi Ani!

Anul acesta aniversam 7 ani de la dschiderea "Clubului de citit cu un singur cititor" care apoi, odata cu intrarea lui Vlad in clasa I-a a devenit "Clubul de citit cu 3 cititori" (uneori mai citeste si Paulica, ursul lui de plus).Avem si un vizitator anemic, pe Sim, care din pacate ne onoreaza destul de rar cu prezenta preferand sa-si frece mainile fericit c-a scapt de noi pentru 30 de minute ca sa-si puna gandurile in ordine. Avand in vedere ca pana la orele 21 el este in tirul lui Vlad mai fregvent decat mine trebuid sa presteze la greu masini cu telecomanda, inlocuiri de baterii, lupte cu soldati, etc. ii trecem cu vederea delasarea si-i raspaltim osardia cu aceste 30 de minute de liniste si pace.
Sediul clubului este in patul mare din dormitorul nostru (unde in alta parte?) iar membrii stau tolaniti pe perne moi.
Program: zilnic de la 21-21.30.
Acum citim "Mary Poppins" si ne place.