luni, 14 decembrie 2009

Astazi a fost ultima zi de scoala la Vlad. Am fost anuntati ca vin imbracati cum vor, fara carti, pentru doar doua ore, la un soi de petrecere. Prima faza a fost ieri cand a spus ca el nu vrea la nicio petrecere, ca vrea sa stea acasa. Acum nu-i o noutate ca Vlad vrea sa stea acasa si ca nu se da in vant dupa evenimente sociale dar am insistat sa se duca totusi. and l-am luat, in masina l-am intrebat cum a fost. Si zice "bine,copiii au dansat, au fost fursecuri dar mie nu-mi plac fursecurile, am prmit un ou Kinder... Iar M (colega de banca) mi-a spus ca sunt cel mai rau baiat din clasa". La care eu zic "da, ce sa zica si ea". Si el incepe, pentru a nu stiu cata oara in luna aceasta "pai are dreptate, chiar asa si sunt". Intreb "de ce, ce s-a intamplat" si zice "pai un baiat a zis ca am luat eu niste scaune dar eu nu le luasem". "Pai normal ca nu le-ai luat ca vad ca nu sunt in ghiozdan" zic eu incercand s-o dau pe gluma. Dar el a continuat cu fandacsia asta "sunt foarte rau, chiar are dreptate" ceea ce m-a scos din minti in asemenea hal incat i-am spus "da, foarte bine, daca asa crezi tu, si Mosu o sa creada tot asta si o sa primesti gaura de la covrig de Craciun". 

Acum trebuie spus ca M e o fetita  tare rautacioasa care-l tot critica si frichine pe Vlad iar el se enerveaza adeseori si incepe sa planga ceea ce-i alimenteaza micutei scorpii depozitul de munitie. Dar ceea ce ma scoate pe mine cel mai tare din minti este faptul ca el se blameaza, spune despre el una doua "sun un prost", "sunt un idiot", "trebuie sa fiu pedepsit", etc. desi noi nu-i zicem niciodata astfel de cuvinte iar critica chiar nu este un mod de viata la noi in casa. Are de pilda diferite contraziceri cu M si el o intreaba "adica crezi ca sunt un idiot nesimtit?" iar M ce rapunde? Logic: "Da esti si toata clasa crede asta". La care el incepe sa urle disperat pentru ce? Pentru ca a primit FIX ce a cerut.

La un moment dat, cand l-am intrebat disperata, de ce se tortureaza astfel mi-a spus
-Pentru ca nu cred ca sunt suficient de bun. 
-Esti mult mai mult decat bun, esti un copil cum orice parinte si-ar dori sa aiba. 
-Nu mi se pare ca eu fac ceea ce trebuie sa faca un copil bun. Ce trebuie sa faca un copil bun?
-Un copil bun trebuie sa fie fericit si sa-si traiasca copilaria. Nu este nevoie ca un copil sa traiasca pentru a-i multumi pe parinti ci pe el insusi. El trebuie sa fie un copil fericit pentru ca atunci cand va creste sa poata creste la randul lui pe propriul sau copil fericit. 
A parut convins pe moment dar a doua zi a venit petrecerea aeasta de la scoala si a luat-o de la capat cu zvarcolitul...

vineri, 11 decembrie 2009

L-am votat pe Traian Basescu

- Pentru ca a sustinut-o pe Monica Macovei in demersurile sale anticoruptie.
- Pentru ca Emil Boc nu este un politician slugarnic asa cum afirma mediile imbibate de masculinitate agresiva care considera ca orice om cu care se poate lucra decent este obligatoriu un prost si un slugarnic.
- Pentru ca a avut curajul sa sustina pana-n panzele albe legi cum ar fi "Legea salarizarii unice", "Cota unica", "Parlamentul unicameral si reducerea numarului de parlamentari", etc.
- Pentru ca este autentic iar eu consider ca noi, romanii, avem pentru prima oara in istoria ultimilor 200 de ani un conducator neartificial. Noi nu am mai vazut niciodata un presedinte care sa nu para impaiat si care chiar sa ne spuna ceva atunci cand deschide gura. Este ceea ce a speriat cel mai tare la oamenii care au votat cu o anumita disperare impotriva lui Traian Basescu. Au considerat ca la nivel inalt totul trebuie facut rece, artificial si din varful buzelor pentru ca altfel "nu se cade" si "ne rade lumea buna".
- pare ca si-a constientizat rolul istoric si incearca sa se ridice la inaltimea istoriei. Eu cred ca, spre deosebire de Ion Iliescu, despre traian Basescu se va vorbi de bine in carti peste 50 de ani.

- promoveaza femeile - chiar daca unoeri o face schiopatat iar alegerile sale sunt cel putin discutabile.


Defectele lui Traian Basescu:
- este uneori rupt de realitatea care-l trage de maneca - noi ne dadeam toti de ceasul mortii ca vine criza iar el nu stia si-i dadea inainte cu marirea cu 50% a salariilor profesorilor (aici Taiceanu a dovedit o inspiratie demna de un liberal si ne-a salvat pe ultima suta de la dezastru - pacat insa ca el este "de partea negativa a fortei :)).
- multe dintre glumele sale sunt de prost gust
- apartine unei generatii lipsite de valori umaniste deci nu prea ai ce sa-i ceri la capitolul acesta (am sentimentul ca a invatat de cand e presedinte sa se exprime corect politic dar nu crede o iota din ce spune; din cand in cand se mai scapa si cand se scapa trebuie sa-ti acoperi urechile).

marți, 8 decembrie 2009

Scoala animalelor

Am vazut mai demult pe YouTube o prezentare despre scoala si ideea de educatie individualizata care m-a impreionat profund. Am vrut sa o poata vedea cat mai multi parinti si educatori romani dar din pacate prezentarea nu mai era disponibila. Am refacut-o cu resurse proprii (imagini, traducere) dar am facut tot posibilul sa redau ideile cat mai fidel aici:

http://www.nicepps.ro/prezentare-powerpoint-scoala-animalelor-2728.html

Una dintre marile mele aspiratii este sa traiesc ziua in care educatia libera va fi o optiune legala in Romania.

Sau macar sa vad cum educatia adaptata personalitatii, intereselor si caracterului copilului devine din vis nebunesc realitate cotidiana?

Garfield



Vlad m-a ajutat sa-l descopar pe Garfield. Sunt niste delicioase carti cu benzi desenate de Jim Davis. Garfiel este un motan supraponderal, lenes si egoist care iubeste lasagna, uraste mancarea pentru pisici si sfarseste temporar smotocit de cainele mare al vecinilor pe care tot el il provoaca. Garfield nu are probleme existentiale, filosofia lui este simpla si graviteaza in jurul mancarii si somnului iar cel mai greu pentru el este sa treaca peste ziua de luni. Motanul bea cafea, citeste ziarul si, spre deosebire de stapanul sau John (pe seama caruia face diferite ironii in pisceasca), are succes imens la pisicute. Dar nu, Garfield nu poate avea o relatie stabila cu o alta pisica pentru simplul motiv ca exista cineva de care este foarte indragostit: EL insusi.

Garfield se trezeste dimineata:
...Voi merge sa alerg in dimineata aceasta
...Bineinteles ca imi va fi frig la inceput
...Dar mai apoi imi va fi cald si voi fi transpirat
...Iar inima imi va bate repede si voi fi ametit
...Voi avea basici in talpa
...Voi avea febra musculara zile intregi
...Probabil ca nu ar fi asa de rau sa fac jogging dar este atat de previzibil!

John: Hei, Garfield, ghici ce? Azi cainele vecinului (cainele mare care-l smotoceste pe Garefield) a dat o petrecere de ziua lui.
Garefield: Aceasta caramida ar trebui sa fie un cadou potrivit. (Garefield  arunca caramida peste gard, in capul cainelui).
Garefield: La multi ani, caine!
Cainele iese furios...
John: Buna ziua doctore! Credeti ca puteti sa-mi extrageti chirurgical pisica dintr-un caine?


luni, 7 decembrie 2009

Ce te-a speriat cel mai tare?

Acum cateva zile l-am intrebat pe Vlad:
"Ce te sperie cel mai tare?".
"Intunericul si multimile" mi-a raspuns el, surprinzator de repede si de senin. A explicat ca-l sperie multimile pentru ca se teme sa nu se piarda. Stie ca nu s-a pierdut dar "nu se stie niciodata".
Astazi, in timp ce veneam de la scoala m-a intrebat Vlad
"Pe tine ce te speria cel mai tare cand erai mica?".
"Parintii mei" a raspuns in locul meu o fetita venita de departe.

Cand am realizat ca in copilaria mea nu a existat NIMIC care sa ma sperie mai tare decat parintii mei am avut un soc. Inca mai sunt sub influenta lui.

Paris

Am fost la Paris.
Cu Sim. Doar noi doi. Nici acum nu-mi vine sa cred...
Am plecat de pe o zi pe alta si, ca toate calatoriile neprogramate a fost un vis.
...am stat in centru (trei nopti), la un hotel numit "Castiglione";
...am mancat cele mai fine tarte din lume la celebrul "Ladure" - primul "Salon de The" al Parisului (si primul loc in care doamnele au putut iesi neinsotite de un barbat fara ca escapada sa aiba urmari sociale dintre cele mai grave);
...am vazut Musee D'Orsay de la ora 11AM pana la ora inchiderii si nu m-am saturat de impresionisti desi ma dureau picioarele pana la tipat si am ajuns cu rani seara la hotel;
...ne-am plimbat pe stradute inguste si am admirat decoratiuni de Craciun la magazine si case de un rafinament deosebit (erau la moda jardinierele cu iedera naturala in spatele carora erau plantate superbe ciclame mici, rosii ; apoi din loc in loc cateva beculete mici, albe). Totul era discret si rafinat, lumini exact cat trebuie pentru a pastra mirajul si culoare exact cat este necesar.
...cu ultimele puteri (si aceleasi picioare din ziua precedenta) am vazut o mica aripa a muzeului Louvre (cred ca este nevoie de saptamani intregi pentru a-l vedea in intregime). Sculptura din secolele 12, 13 si 14, sticlarie, ceramica. Sculptura fina, expresiva, sfinti, regi si regine de statura mica (contrastanta cu sculptura romana, greaca, saxona, etc. care este mare, grandioasa). Ceramica elaborata. Sticlaria era atat de fina incat daca erai un babuin nemanierat nici macar nu erai capabil sa stai in vecinatatea acestor obiecte fara sa le faci tandari in 5 minute. Nimic nu-ti taia respiratia de la intrate prin grandoare sau maretie. Dar totul te impresiona la o privire mai atenta. Grija si atentia la detalii, rafinamentul, dar mai ales aceast tipar cultural axat pe "putin si bun" sau "mic si frumos" faceau ca fiecare obiect (ca si Parisul, atat cat l-am vazut noi) sa aiba un farmec de neuitat.

Exista doua mari tipuri de suflete: cele care te fascineaza imediat si-ti taie respiratia prin vitalitatea lor si cele care, asemeni artei franceze, se cer descoperite incet, putin cate putin si cu rabdare. Noi oamenii avem rar timp pentru cele din urma. Probabil de aceea ne si imbulzim in jurul vedetelor...

...Dar cel mai mult la Paris mi-au placut... barbatii. Cei mai eleganti si mai rafinati brabati pe care i-am vazut (cu exceptia lui Sim, desigur, dar el nu se pune pentru ca vorbim despre cu totul altceva aici:)). Ingrijiti, manierati, in costume impecabile, cu pardesie perfect croite si fulare splendide (colorate sau gri) in jurul gatului... Nimeni nu mergea la restaurant vineri sau sambata seara in geaca (fie ea si de 2000 de EUR). Pentru mine a fost ca si cum m-as fi teleportat in alte timpuri, niste timpuri in care oamenii aveau suficient timp pentru ei si pentru cei din jurul lor.


Poze:
http://picasaweb.google.com/barcapevaluri/Paris#




luni, 19 octombrie 2009

Caltia




"Calatoria inorogului de piatra".

Asa se numeste aceasta pictura de Stefan Caltia.
Ca fata aceea din barca. Asa ma simt uneori. Cand totul in jur devine prea greu de suportat, imi incarc inorogul si ma duc spre zari... Singura. Numai eu si inorogul meu. Tovarasul de calatorie ideal. Nu vorbeste, nu plange, nu se vaita. Dar mai ales nu cauta alinare. Singurul obiect pe care merita sa-l iau cu mine cand parasesc casa in flacari. Fara el nu pot incepe o viata noua. Fara el eu nu pot exista.

Intr-o zi, cea mai buna prietena mi-a spus "esti patetica". Mi-a spus multe altele dar nu m-au durut. Cand mi-a spus "esti patetica" a fost ca si cum ar fi aruncat cu pietre in inorogul meu. Mi-am incarcat statuia in barca si am plecat din viata ei. Pentru totdeauna. Ce bine e sa ai un inorog! Iti simplifica atat de mult relatiile cu oamenii! Si eu care ani de zile am crezut ca ma incetineste si ma trage in jos!