luni, 19 octombrie 2009

Caltia




"Calatoria inorogului de piatra".

Asa se numeste aceasta pictura de Stefan Caltia.
Ca fata aceea din barca. Asa ma simt uneori. Cand totul in jur devine prea greu de suportat, imi incarc inorogul si ma duc spre zari... Singura. Numai eu si inorogul meu. Tovarasul de calatorie ideal. Nu vorbeste, nu plange, nu se vaita. Dar mai ales nu cauta alinare. Singurul obiect pe care merita sa-l iau cu mine cand parasesc casa in flacari. Fara el nu pot incepe o viata noua. Fara el eu nu pot exista.

Intr-o zi, cea mai buna prietena mi-a spus "esti patetica". Mi-a spus multe altele dar nu m-au durut. Cand mi-a spus "esti patetica" a fost ca si cum ar fi aruncat cu pietre in inorogul meu. Mi-am incarcat statuia in barca si am plecat din viata ei. Pentru totdeauna. Ce bine e sa ai un inorog! Iti simplifica atat de mult relatiile cu oamenii! Si eu care ani de zile am crezut ca ma incetineste si ma trage in jos!