Dimineti

Dimineata nu-mi plac agitatia, discutiile in contradictoriu, obiecte trantite, incercarile de a face curatenie (zgomot de aspirator, vase zornaind, miros de masina de spalat vase, etc.). Dintotdeauna, cand vreau sa plec undeva la o anumita ora ma trezesc cu o ora mai devreme. Daca trebuie sa ies din casa la 5 dimineata ma trezesc la 4, daca trebuie sa ies la 8 ma trezesc la 7. De obicei ma trezesc la 6.20 pentru a iesi pe usa la 7.20. Nimic nu ma irita mai tare decat sa ma vars din pat direct in strada.
Mai intai vreau sa-mi aud zgomotul din urechi si bataile inimii. Asta cat beau o ceasca cu apa calda. Apoi  pregatesc fulgii de ovaz si cafeaua la filtru, imi mananc fulgii mei dupa care il scol pe Vlad. Vine cu ursii lui de plus (Paulica e nelipsit) si stam amandoi pe canapea sub o paturica uitandu-ne mai mult sau mai putin la stirile de la Realitatea, eu cu cafeaua in mana. Ne pupam, ne mangaiem, ne intindem, ne incalzim, etc. La 7 fix trebuie sa ne ridicam - el sa se duca sa manance, eu sa-mi incep toaleta. Avem 20 de minute sa iesim pe usa si inca 30 de minute ca sa ajungem la timp la scoala. In masina ascultam muzica sinfonica sau cate un audio-boock.
Este un program care functioneaza ca uns de 3 ani. Numai ca de la o vreme Vlad nu mai are chef. Incet-incet, nu stiu cum, am inceput sa ne petrecem diminetile (de la 7fix, momentul in care ar trebui sa incepem sa ne imbracam/spalam/mancam) intr-o continua zorire a lui Vlad pentru ca se tandaleste:
- isi trage o soseta si se apuca sa aranjeze soldatii ramasi de ieri pe covor
- sare peste spalatul pe dinti sau pieptanat
- il gasesc visand si-l zoresc; atunci el nu-si mai aminteste ce incepuse sa faca si, distrat, se indreapta spre toaleta unde nu are nimic de facut (a mai fost).
- afirma ca e gata dar nu si-a pus haina si caciula
- iese pe usa fara ghiozdan (uneori).
Mi-am dat seama ca toate acestea nu pot continua asa, ca ne chinuim inutil unii pe altii, ca ne transformam diminetile intr-o nebunie. Stiu ca teoretic parintii ar trebui sa asigure aducerea la timp a copilului la scoala, numai ca pentru un copil de 10 ani haturile nu mai sunt in mana parintilor decat intr-o mult prea mica masura. Pana acum, in 3 ani, nu am intarziat niciodata, desi Vlad este singurul copil din clasa care vine de la Ploiesti la scoala la Campina.
Asa ca am decis sa ma imbrac eu (Sim, care pleaca putin mai traziu sa-si continue ce are de facut) si sa nu-i mai spunem nimic lui Vlad.  Daca intarzie.... intarzie, e treaba lui nu a mea. I-am adus si lui la cunostinta noul plan.
Deci astazi m-am imbracat si dupa ce am fost gata m-am asezat pe un scaun cu o carte in mama si am asteptat linsitita sa ma anunte copilul cand e gata. Trebuie sa fac ceva ca sa nu ma uit la el ca daca ma uit ma enervez, asa ca cititul pare o solutie buna. Exista insa un Dumnezeu al aiuritilor ca nu stiu cum dar am prins la toate semafoarele din orase numai verde si am ajuns la scoala fix inainte sa se sune de intrare (ceea ce totusi nu-i OK pentru ca nu are timp sa se dezbrace in liniste, sa-si scoata cartile, sa se pregateasca pentru prima ora). Dar pana la urma asta e treaba lui nu a mea. Prefer sa avem acum ceva probleme decat sa ne tensionam relatia sau decat sa nu fie capabil sa ajunga la timp la intalnirile importante din viata lui.