Pentru ca sunt medici care considera in continuare la Lenzetto nu este BHRT, pun mai jos ceva resurse verificabile de catre oricine interesat sa invete.
Un blog despre o barca cu panze care se incapataneaza sa creada ca exista o destinatie, ca tot oceanul de mari si de stele duce undeva.
luni, 17 martie 2025
Pentru ca vad ca persista confuzia indusa de diferiti sarlatani cu privire la substitutia bioidentica, pun mai jos link-ul catre un studiu stiintific care sper sa faca lumina pentru cine doreste sa se lumineze:
"Nivelurile medii de estrogen și variabilitatea răspunsului la terapia cu estrogen
Nicio discuție despre menopauza nu este onesta și dezinteresata dacă nu are in centru discutia despre substitutia hormonala. TOT, dar absolut TOT, din ceea ce se promovează astazi agresiv în ambalajul cu funda "menopauza", de la creme, la "naturiste", la programe de sport, la diete "personalizte", la cabinete de psiho-orice pana la operații estetice reprezinta aceeași ciorba pe care noi, femeile, am mancat-o zilnic, din frageda tinerețe, pe care bucătării smecheri ne-au reincalzit-o și ne-au pus-o pe alta farfurie în speranța că nu ne prindem. Dacă primim simplu și onest acces la substitutia hormonala si la investigațiile de prevenție ne este suficient! De restul... creme, sport, dieta, coafor, psiholog... știm sa ne ocupam și singure ca asta facem de-o viata!
miercuri, 13 aprilie 2011
Usa din fata
Vezi o cladire frumoasa, cu o scara si o usa monumentala, crezi ca pe acolo e intrarea dar te inseli. Usa aceea este blocata, nu o foloseste nimeni si toata lumea se inghesuie pe cate o usita laterala undeva in dos. Aceasta era situatia si la liceul la care am invatat, si la facultate, etc. De ce au cladirile usi principale mari si frumoase?
Am aprofundat problema (care ma preocupa sincer) si am constatat ca multi oameni de la tara au case mari si frumoase dar ei se inghesuie cu totii intr-o anexa construita in afara casei, anexa careia ii spun "bucataria de vara". Acolo se face mizerie. In casa mare e luna si bec, un frig de-ti inghiata sangele in vine si... cele mai bune lucruri ale familiei se tin tot aici (pe vremea copilariei mele era in casa mare si telefonul; puteai sa suni pana nu mai puteai pe cineva la telefon ca nu te auzea). In "sufragerie" era tinut si pomul de Craciun de care logic, nu se putea bucura nimeni in frigul acela. Copiii intrau in mare viteza, smulgeau cate o bomboana de pe crengi si fugeau la caldura in... bucataria de vara. Era ceva ce nu puteam sa inteleg atunci cand veneam in vizita la rudele de la tara. Ce rost mai are un brad daca e intr-o camera atat de friguroasa?
Ma intreb ce-i face pe romani sa nu se bucure de ceea ce agonisesc? De ce sa faci o casa mare daca nu te bucuri de ea? De ce sa ai o usa frumoasa, prin fata, daca tu nu consideri ca meriti sa intri ca un rege, cu fruntea sus, prin cel mai frumos loc? Ce-i faci usii aceleia? O mananci? O murdaresti? Pai si pe aia mica o murdaresti. A... daca e prin spate poate ca nu mai vede lumea si nu mai trebuie s-o speli?
Eu cred ca directorii de institurii carora mama le interzicea sa intre in camera "de buna", cand ajung decidenti fac ceea ce au fost invatati sa faca: se strecoara cocosati, pe usa din dos. Numai ca as vrea sa inteleg cu ce este vinovata acea parte a societatii obsnuita sa stea cu fruntea sus si sa intre pe usa din fata.
Si totusi, ca sa nu fiu rea pana la capat, mai sunt si exceptii. La primaria de la Campina (o splendida casa istorica renovata) se intra pe usa din fata, direct in holul principal. Imi amintesc ca prima data m-am dus la usa din dos, din obisnuinta... Oare obiceiul nu se va schimba in ziua in care locul primarului actual (un tip educat si rafinat ) va fi luat de un domn crescut in "bucataria de vara"?
luni, 21 februarie 2011
Iar dimineti...

Liniste, frig, cald in masina, ceaiul aromat si cald, cu miere, copaci acoperiti de chiciura, mirosul de zapada intrand prin ferastra deschisa, ici colo un tril de pasare zgribulita.

Dimineata poate sa inceapa!
duminică, 28 noiembrie 2010
Oradea
N-am putut sa nu-mi aduc aminte de Eva Heyman in timp ce rataceam pe strazile din centru. De la jurnalul Evei a inceput ruptura mea definitiva cu crestinismul. Si nu am mai vrut sa pun nimic in locul lui.
Ma simt bine asa, secular umanista.
Din pacate nimic la Oradea nu vorbeste despre Eva. As fi dorit sa pot aprinde o lumanare undeva.
http://www.annefrank.dk/children/new_page_5e.htm
Nu m-a impresionat in mod deosebit niciuna dintre cladirile despre care se vorbeste atat (barocul, neoclasicul, etc.) pentru ca am vazut la Roma, Paris, Dresda, etc. mult mai mult de atat.
Nu m-am asteptat insa la atat de mult secessionism. Cladiri originale, desprinse parca din 1001 de nopti cum am vazut numai la Oradea! Ce indrazneala pe arhitectii vremurilor! Astazi o astfel de arhitectura ar parea copilaroasa sau naiva. Dar este totusi atat de naturala si de vie!