Este a cincea serbare din viata de elev a lui Vlad in care nu are decat poezii idioate si roluri marginale si obscure de genul "un copil". Asta in conditiile in care se fac scenete si carnavaluri si sunt cel putin 10 roluri principale la fiecare serbare. De fiecare data vedetele sunt aceiasi copii iar o buna parte din ei abia daca-si stiu rolurile. Pe de alta parte Vlad are un deosebit talent actoricesc, retine poeziile de la prima citire, si recita extrem de frumos (la gradinita a fost intre cei 2 copii selectati sa reprezinte gradinita la un concurs judetean de recitari unde a luat chiar premiul I cu "Motanul Pedepsit".
Am incercat sa nu ma transform intr-una dintre acele mame care-si vor musai odorul mereu in centrul atentiei (mai ales ca lui Vlad ii place sa fie lasat in pace) asa ca niciodata nu i-am spus invatatoarei si nici mare caz din asta n-m facut. Dar anul acesta, cand a venit cu o poezie de aurolac (are 8 versuri din care 4 sunt "Cristos s-a nascut") am cedat nervos si i-am spus copilului ca poate sa nu se duca la serbare daca nu vrea. A zis "Yuhuuuu!" si cam asta a fost tot. O sa-l dau blonav in ziua serbarii si gata. Daca domna are un club select cu care tine serbarile sa le tina cu membrii clubului ca noi doar ca sa-i aplaudam pe altii nu ne mai ducem. Sim e de acord si el.
Tata ne povestea cum in copilarie mama lui (care a murit pe cand el avea 10 ani), cand odorului nu-i placea poezia la serbare se ducea cu o oala cu lapte prins la invatatore si-i schimba poezia. Cand nu-i placea fata de la dansuri... iar o oala cu lapte prins... Stia bunica mai bine oare?
joi, 9 decembrie 2010
Placinta de pumni si mame de baieti
“Şi noi am fost adolescenţi şi toţi am greşit. Eu am încredere în justiţie şi sper să facă dreptate. Îmi pare rău pentru ce a făcut, nu merită să ajungi la puşcărie pentru o fată. Andrei e fiul meu, e tot ce mi-a mai rămas, mai ales că eu am mai pierdut un copil... a murit când era mic”, a declarat, miercuri doamna SENATOR Sorina Plăcintă, fost MINISTRU.
Deci: tanaul isi bate pritena in plina strada (de este nevoie sa intervina trecatorii) iar mami spune "nu merita sa ajungi la puscarie PENTRU O FATA". S-a vazut pe mapamond o vaca mai mare? De parca fata ii facea lui ceva!
Pe de alta parte tanara batuta, Iulia Harabula se pare ca este numele ei, il viziteaza pe iubit la inchisoare ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, in timp ca undeva, intr-un spital, un biet fraier zace cu fractura tripla pentru ca a incercat s-o scape din ghearele iubitului agresiv.
Urlu de durere pentru toate fetele si femeile din Romania care au CU ADEVARAT nevoie de aparare si in ajutorul carora, datorita acestei imbecile, vor sari din ce in ce mai putini trecatori.
http://www.agentia.org/monden/fata-pe-care-andrei-pl-cint-a-snopit-o-n-b-taie-se-nume-te-delia-iulia-harabul-i-are-22-de-ani-7567.html
Deci: tanaul isi bate pritena in plina strada (de este nevoie sa intervina trecatorii) iar mami spune "nu merita sa ajungi la puscarie PENTRU O FATA". S-a vazut pe mapamond o vaca mai mare? De parca fata ii facea lui ceva!
Pe de alta parte tanara batuta, Iulia Harabula se pare ca este numele ei, il viziteaza pe iubit la inchisoare ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, in timp ca undeva, intr-un spital, un biet fraier zace cu fractura tripla pentru ca a incercat s-o scape din ghearele iubitului agresiv.
Urlu de durere pentru toate fetele si femeile din Romania care au CU ADEVARAT nevoie de aparare si in ajutorul carora, datorita acestei imbecile, vor sari din ce in ce mai putini trecatori.
http://www.agentia.org/monden/fata-pe-care-andrei-pl-cint-a-snopit-o-n-b-taie-se-nume-te-delia-iulia-harabul-i-are-22-de-ani-7567.html
miercuri, 8 decembrie 2010
Tata
Tatal meu avea in lume o imagine incredibila. Inalt, solid, cu o voce de bariton, el era tipul care dadea oricui un sfat, care a ajutat foarte multa lume, un om de actiune cum rar intalnesti astazi. Era ca un fel de artifice splendida cu cutia de detonare plasata in casa noastra. Vecinii, rudele, cunostintele si prietenii aveau parte de superbe jocuri de lumina si culoare iar noi, familia, trebuia sa suportam fumul inecacios si mizeria de dupa. El insusi fost copil abuzat, tata nu-si controla nervii, era violent, egocentrist si ne batea aiurea-n tranvai, fara niciun fel de judecata. Se plangea ca numai in famile nu-l apreciaza nimeni. Mama (o femeie foarte frumoasa, un soi de regina a frumusetii in satul ei) il dispretuia feroce si facea orice (inclusiv ne intorcea spatele cand aveam nevoie de ea) numai sa nu-i fie tulburata linstea.
Dupa ce tata a murit subit, am trecut printr-un calvar imens. Mai intai m-am lasat antrenata in regretul colectiv. Mama, din nepastoarea de alta data a devenit vaduva nefericia si deprimata care a pierdut un om de mare valoare si talent. Toate mizeriile trecutului AU TREBUIT URGENT INGROPATE SI UITATE. Despre morti? Numai de bine. Dar in suflet furtuna abia incepe. Mai intai mi-am dat seama dupa o vreme ca nu am simtit nimic la moartea tatalui meu. Ca nu simt in continuare nimic, niciun regret vis-à-vis de pierderea suferita. Ma intalneam cu oameni pe strada care-mi spuneau cu lacrimi in ochi ce a insemnat pentru ei, cat i-a ajutat… O vecina mi-a povestit plangand cum i-a salvat viata in adolescenta, isi facuse singura un avort, sangera ca naiba si tatal ei s-a dus la tata ca s-o convinga pe fata sa meraga la spital, iar tata a luat-o pur si simplu pe sus, fara niciun fel de dicutii, a dus-o la spital, a facut acolo ca trenul ca sa i se dea ingrijirile portrivite iar apoi au aflat ca daca mai intarzia 10 minue murea sigur. Iar eu… spuneam da, sigur… iar sufletul meu plangea din cu totul alte motive. Nu mai spun cat l-a admirat propriul meu sot si cat de greu mi-a fost sa daram statuia din sufrageria personala
Apoi m-am uitat la fratele meu mai mic si am simtit inca odata ce aiurea e totul. El si tata au avut o relatie de cosmar. Daca eu am ales in copilarie sa devin perfecta cu metoda (am scris asta in jurnal, mi-am facut liste interminabile cu defectele mele si am urmarit pe parcursul unor ani intregi “corectarea”, am avut ani de zile ca deviza “daca vrei sa schimbi lumea incepe cu tine insuti”, etc.”), fratele meu, mai mic cu 4 ani a ales revolta. Pana in preziua mortii tatei scandalurile dintre ei s-au tinut lant. M era prea mare ca sa mai fie batut dar oricum nu-i mai pasa si-i arunca asta in fata cu ura. Dupa moartea tatei fratele meu a intrat intr-un soi de amnezie. In toate discutiile cu mine voia sa ne amputam trecutul, sa ne prefacem ca nu s-a intamplat nimic. N-am putut sa-l las sa-si faca una ca asta. Eu am fost martor la tot ceea ce a trait fratele meu – mai mic cu 4 ani - si nu puteam sa-l las sa reprime totul, mai ales ca m-am considerat dintotdeauna mama lui (am avut toata viata convingerea ca ai mei nu stiu sa creasca un copil si ca eu as face o treaba de 1000 de ori mai buna; probabil de aceea am inceput sa citesc de la varste foarte fragede – 10, 11 ani – cu o pasiune greu de descris , carti despre cresterea copiilor.
Asa am inceput eu sa urasc cu furie si turbare pentru prima data in viata. Ani de zile am urat si am plans. Feiecare amintire din copilarie accesata era durere si lacrimi. Cand am devenit eu insami mama suferinta s-a dublat pentru ca am inceput s-o includ in ecuatie si pe mama, a carei lipsa totala de implicare mi s-a parut de 1000 de ori mai revoltatoare decat inainte. Dar si mai de nesuportat a fost – si este – lipsa de iubire (care vine din incapacitatea ei de a iubi pe cineva).
Cu tata insa am impartit si milioane de lucruri bune: opera, muzica sinfonica, dragostea pentru carti, calatoriile, etc. La TourEffel, la Piaza Navona, la Poarta Brandemburg, la 3000 de m in Alpi, in toate locurile despre care am vorbit cu entuziasm in copilarie ca vrem sa le vedem am varsat o picatura de vin (si ceva mai mult decat o lacrima) si mi-am amintit de el. Pentru ca tatal meu – cu bune si rele – este si va ramane pentru totdeauna in sufletul meu. Aria lui preferata il reprezinta intrutotul:
“Ole Torero
Tot orasul a venit ca sa te vada
Ole Torero
Sub balcon eu azi iti cant o serenade
Vezi arena ca prin ceata
Inspre taur te vei avanta
Singr esti cu el in fata
Oare mana nu-ti va tremura?
Ole Torero
Mai arata-ti inc-odata a ta forta
Fata draga te astepata
Dragostea te va urma,
Gloriooooooooos!”
Exista oare pe lumea asta toreador cu procese de constiinta legate de lupta inegala dintre el si taur? De faptul ca taurul n-are de ales, ca este obligat sa fie acolo si sa-l suporte?
"Ca din toate ce sunt
Cel mai greu e sa fii
Copil de parinti
Nu parinte de fii".
Sorry, maestre Paunescu, dar ai dat-o in bara rau de tot; stiu din pacate prin ce vor trece fiii tai acum, dupa moartea ta.
joi, 2 decembrie 2010
"Clubul de citit cu 3 cititori" - La Multi Ani!
Anul acesta aniversam 7 ani de la dschiderea "Clubului de citit cu un singur cititor" care apoi, odata cu intrarea lui Vlad in clasa I-a a devenit "Clubul de citit cu 3 cititori" (uneori mai citeste si Paulica, ursul lui de plus).Avem si un vizitator anemic, pe Sim, care din pacate ne onoreaza destul de rar cu prezenta preferand sa-si frece mainile fericit c-a scapt de noi pentru 30 de minute ca sa-si puna gandurile in ordine. Avand in vedere ca pana la orele 21 el este in tirul lui Vlad mai fregvent decat mine trebuid sa presteze la greu masini cu telecomanda, inlocuiri de baterii, lupte cu soldati, etc. ii trecem cu vederea delasarea si-i raspaltim osardia cu aceste 30 de minute de liniste si pace.
Sediul clubului este in patul mare din dormitorul nostru (unde in alta parte?) iar membrii stau tolaniti pe perne moi.
Program: zilnic de la 21-21.30.
Acum citim "Mary Poppins" si ne place.
Sediul clubului este in patul mare din dormitorul nostru (unde in alta parte?) iar membrii stau tolaniti pe perne moi.
Program: zilnic de la 21-21.30.
Acum citim "Mary Poppins" si ne place.
luni, 29 noiembrie 2010
Craciun aiurea-n tranvai...
Nu s-a sfarsit inca Noiembrie si s-a dat startul la Craciun. (Colinde in magazine, decoratii, luminite)
-De ce au decorat de Craciun acum, mami? (sunt 15 grade afara si un soare...)
-Pentru ca spera ca daca incepem sa cumparam mai devreme or sa vanda mai mult.
Am jurat sa nu mai intru in niciun magazin pana pe 15 Decembrie. Nu de alta dar dupa 30 de zile de JingleBels si Felice Navidad in urechi eu devin ucigasa in masa!
Doamne si cat de mult imi place Craciunul!
-De ce au decorat de Craciun acum, mami? (sunt 15 grade afara si un soare...)
-Pentru ca spera ca daca incepem sa cumparam mai devreme or sa vanda mai mult.
Am jurat sa nu mai intru in niciun magazin pana pe 15 Decembrie. Nu de alta dar dupa 30 de zile de JingleBels si Felice Navidad in urechi eu devin ucigasa in masa!
Doamne si cat de mult imi place Craciunul!
duminică, 28 noiembrie 2010
Oradea
Am fost la Oradea.
N-am putut sa nu-mi aduc aminte de Eva Heyman in timp ce rataceam pe strazile din centru. De la jurnalul Evei a inceput ruptura mea definitiva cu crestinismul. Si nu am mai vrut sa pun nimic in locul lui.
Ma simt bine asa, secular umanista.
Din pacate nimic la Oradea nu vorbeste despre Eva. As fi dorit sa pot aprinde o lumanare undeva.
http://www.annefrank.dk/children/new_page_5e.htm
Nu m-a impresionat in mod deosebit niciuna dintre cladirile despre care se vorbeste atat (barocul, neoclasicul, etc.) pentru ca am vazut la Roma, Paris, Dresda, etc. mult mai mult de atat.
Nu m-am asteptat insa la atat de mult secessionism. Cladiri originale, desprinse parca din 1001 de nopti cum am vazut numai la Oradea! Ce indrazneala pe arhitectii vremurilor! Astazi o astfel de arhitectura ar parea copilaroasa sau naiva. Dar este totusi atat de naturala si de vie!
N-am putut sa nu-mi aduc aminte de Eva Heyman in timp ce rataceam pe strazile din centru. De la jurnalul Evei a inceput ruptura mea definitiva cu crestinismul. Si nu am mai vrut sa pun nimic in locul lui.
Ma simt bine asa, secular umanista.
Din pacate nimic la Oradea nu vorbeste despre Eva. As fi dorit sa pot aprinde o lumanare undeva.
http://www.annefrank.dk/children/new_page_5e.htm
Nu m-a impresionat in mod deosebit niciuna dintre cladirile despre care se vorbeste atat (barocul, neoclasicul, etc.) pentru ca am vazut la Roma, Paris, Dresda, etc. mult mai mult de atat.
Nu m-am asteptat insa la atat de mult secessionism. Cladiri originale, desprinse parca din 1001 de nopti cum am vazut numai la Oradea! Ce indrazneala pe arhitectii vremurilor! Astazi o astfel de arhitectura ar parea copilaroasa sau naiva. Dar este totusi atat de naturala si de vie!
joi, 25 noiembrie 2010
Educatie civica
Ma enerveaza modul in care se studiaza materia in clasa a III-a.
Pe de o parte copiii sunt prea mici pentru abordari extinse.
Pe de alta parte riscul sa intelaga gresit diferite abordari simpliste si generale este mai mare decat riscul sa nu inteleaga mare lucru.
Basca multimea ideilor gresite , ca sa nu spun dauntoare...
Basca multimea ideilor gresite , ca sa nu spun dauntoare...
La lectia despre minciuna aflam ca "minciuna este un lucru rau si INJOSESTE PE OM".
La lectia despre respect se spune categoric "copiii au OBLIGATIA sa-i respecte pe adulti" si nu se completeaza cu obligatia adultilor de a-i respecta pe copii (ca acolo putea sa fie ideea de respect pentru viata in general sau "respecta ca sa fii respectat" deja le ceream prea mult).
La lectiile despre grupuri si organizatii apare incontinuu ideea ca orice grup are un lider. Si tampenia asta cu liderul este reimprospatata si la lectia cu "Grupurile de joaca" in care scrie fara drept de apel ca grupurile de joaca au un lider si niste norme care trebuiesc respectate. Si asta fara sa se vorbeasca deloc despre ce inseamna lider, diferenta dintre lider si conducator, etc. Plus ca LA GRUPUL DE JOACA LIDER - in conditiile in care copiii dintr-un grup bazat pe prietenie alterneaza rolul de lider in functie de joc? IN FAMILIE LIDER?
Am crezut ca daca retrag copilul de la ora de religie am scapat.
Dar Educatia Civica le-a pus capac la toate.
Si problema este ca nu stiu ce sa fac.
marți, 23 noiembrie 2010
Lumea lui Ion Barladeanu
Extraordinare lucrarile artistului.
Fascinanta povestea lui.
De neuitat omul.
Pentru mine a fost mai intai filmul de la HBO "Lumea vazuta de Ion B". Apoi i-am cautat lucrarile. Apoi i-am invatat pe de rost viata. Cand am aflat ca filmul a luat un Emmy m-am gandit ca merita mai mult decat atat. Rar mi-a fost dat sa vad atat de multa autenticitate si paradox intr-un documentar despre un artist.
- Ghena mizerabila in care locuia artistul, cum a fost gasit de galeristul Dan Popescu. (Nu-mi aduc aminte daca rezulta din film ca in realitate artistul Ovidiu Fenes care cauta pe la ghena unui bloc materie prima pentru colajele sale l-a descoperit primul, a fost fascinat de lucari si le-a propus lui Dan Popescu).
- Prima expozitie - Ion B se face frumos - cere niste crema de ghete neagra. Isi face ghetele si apoi isi "face" si geaca din piele cu aceeasi crema.
- O alta expozitie la Paris - mandru, Ion B isi arata lucrarile celorlati artisti simtindu-su unul dintre ei.
- "Ce va doriti cel mai mult?"
- "O bicicleta."
- Vizita in satul natal. A fost dat afara din casa de parinti care-l considerau "un nebun bun de nimic". Nu se intelegea cu tatal care era comunist inrait. Plange Ion B in satul natal. Intrezaresti copilaria necajita, sufletul fostului copil abuzat inca dinainte de a se naste... (Am citit mai tarziu intr-un interviu ca artistul are "9 luni de puscarie in burta mamei").
- Mereu colajele. Lucrarile par ale un copil care se joaca cu ce se da prin lagarul comunist (reviste straine cu branduri, artiste de cinema, Ceausescu si cu Leana, etc.).
"Ceea ce fac eu este sa-i pun mustati lui Dumnezeu
Sa-mi bat joc de ingeri
Sa ii iau la rost
Si sa desenez un zbenghi
Pe scafarlia domnului prost" (Minulescu)
Uneori jocul este copilaresc si simplu.
Alte ori e tragic, paradoxal sau crud.
Am impresia ca Ceausescu si Leana se substituie inconstient parintilor sai.
- Se duce cu colajele la locatarii din blocul cu ghena (carora obisnuia sa le faca diferite servicii) pentru a le arata ca este si el cineva; mandria, conditia umana restabilita;
- Scena finala: Ion B plimbandu-se mandru pe bicicleta. Hapy End.
The End.
Iar apoi circul natioal.
Ion B este nemultumit si spune ca lui filmul nu i-a adus niciun folos (ba ca dimpotriva, l-a facut de ras).
Pentru film Ion B a fost platit cu 1000 EUR!!!
Ion B inca mai locuieste in ghena desi lucraile lui s-au vandut cu mii de EUR bucata.
Ion B a locuit la un moment dat cu chirie intr-un apartament dar proprietarii l-au evacuat din cauza mizeriei de ghena in care locuia.
S-a reapucat de bautura (nu cred ca se lasase vreodata).
Un proces intre galeria H'art si Ion B pentru dreopturile de autor.
Regizorul Alexander Nanu se cearta cu Dan Popescu pe subiectul "cine a profitat mai mult de urma lui Ion B.
As face un colaj cu cele de mai sus. Daca-as avea talentul lui IonB as vinde bine la Paris! Sau as sfarsi intr-o ghena ceea ce n-ar fi obligatoriu rau.
Pana la urma lumea toata e o ghena.
Fascinanta povestea lui.
De neuitat omul.
Pentru mine a fost mai intai filmul de la HBO "Lumea vazuta de Ion B". Apoi i-am cautat lucrarile. Apoi i-am invatat pe de rost viata. Cand am aflat ca filmul a luat un Emmy m-am gandit ca merita mai mult decat atat. Rar mi-a fost dat sa vad atat de multa autenticitate si paradox intr-un documentar despre un artist.
- Ghena mizerabila in care locuia artistul, cum a fost gasit de galeristul Dan Popescu. (Nu-mi aduc aminte daca rezulta din film ca in realitate artistul Ovidiu Fenes care cauta pe la ghena unui bloc materie prima pentru colajele sale l-a descoperit primul, a fost fascinat de lucari si le-a propus lui Dan Popescu).
- Prima expozitie - Ion B se face frumos - cere niste crema de ghete neagra. Isi face ghetele si apoi isi "face" si geaca din piele cu aceeasi crema.
- O alta expozitie la Paris - mandru, Ion B isi arata lucrarile celorlati artisti simtindu-su unul dintre ei.
- "Ce va doriti cel mai mult?"
- "O bicicleta."
- Vizita in satul natal. A fost dat afara din casa de parinti care-l considerau "un nebun bun de nimic". Nu se intelegea cu tatal care era comunist inrait. Plange Ion B in satul natal. Intrezaresti copilaria necajita, sufletul fostului copil abuzat inca dinainte de a se naste... (Am citit mai tarziu intr-un interviu ca artistul are "9 luni de puscarie in burta mamei").
- Mereu colajele. Lucrarile par ale un copil care se joaca cu ce se da prin lagarul comunist (reviste straine cu branduri, artiste de cinema, Ceausescu si cu Leana, etc.).
"Ceea ce fac eu este sa-i pun mustati lui Dumnezeu
Sa-mi bat joc de ingeri
Sa ii iau la rost
Si sa desenez un zbenghi
Pe scafarlia domnului prost" (Minulescu)
Uneori jocul este copilaresc si simplu.
Alte ori e tragic, paradoxal sau crud.
Am impresia ca Ceausescu si Leana se substituie inconstient parintilor sai.
- Se duce cu colajele la locatarii din blocul cu ghena (carora obisnuia sa le faca diferite servicii) pentru a le arata ca este si el cineva; mandria, conditia umana restabilita;
- Scena finala: Ion B plimbandu-se mandru pe bicicleta. Hapy End.
The End.
Iar apoi circul natioal.
Ion B este nemultumit si spune ca lui filmul nu i-a adus niciun folos (ba ca dimpotriva, l-a facut de ras).
Pentru film Ion B a fost platit cu 1000 EUR!!!
Ion B inca mai locuieste in ghena desi lucraile lui s-au vandut cu mii de EUR bucata.
Ion B a locuit la un moment dat cu chirie intr-un apartament dar proprietarii l-au evacuat din cauza mizeriei de ghena in care locuia.
S-a reapucat de bautura (nu cred ca se lasase vreodata).
Un proces intre galeria H'art si Ion B pentru dreopturile de autor.
Regizorul Alexander Nanu se cearta cu Dan Popescu pe subiectul "cine a profitat mai mult de urma lui Ion B.
As face un colaj cu cele de mai sus. Daca-as avea talentul lui IonB as vinde bine la Paris! Sau as sfarsi intr-o ghena ceea ce n-ar fi obligatoriu rau.
Pana la urma lumea toata e o ghena.
luni, 22 noiembrie 2010
Huliganii
In romanul omonim al lui Eliade, huliganii sunt reprezentatii tinerei generatii interbelice razvratite. Niste oameni care vor sa fie liberi si gasesc ca libertaea inseamna eliberarea si de orice morala. Huliganii lui Eliade CRED ca isi raman credinciosi numai lor insisi, idealurilor si valorilor lor personale. Restul, orice morala impusa de societate (minciuna, tradarea, hotia, etc.), orice este permis. Din pacate insa, toate personajele care se considera libere (si-si afirma cu pumnul in masa aceasta libertate) continua sa fie, inconstient, tributare parintilor lor. Unul este programat de tata sa construiasca avionul pe care l-a visat, altul sa rascumpere averea familiei si sa razbune mortii, altul sa nu se poata casatori pentru ca parintii lui au avut un mariaj de cosmar, etc.
Si m-am gandit la generatia mea. Generatia care da cu parintii de pamant, ii anuleaza daca este necesar si-si permite sa le arunce literamente la cos valorile false. Noi vom reusi oare sa fim liberi? Sau vom reusi macar sa croim cu maceta un drum pe care sa mearga nestingherita libertatea copiilor nostri?
Ca o parte a societatii ne considera pe noi, cei ce credem in copilul liber huligani asta este indubitabil pentru ca am primit in ultima vreme pe email foarte multe slide-show-ri (categoria "educative") in care fel de fel de frustrati isi pun insistent intrebari gen "unde o sa ajunga lumea daca-i lasam pe copii sa faca din noi ce vor" sau "cine nu are batrani sa-si cumpere" si in care suntem cu totii indemnati sa luam parte la ingrijorarea lor si sa ne trezim...
Mai exista si astfel de articole... http://www.ziarullumina.ro/articole;1419;1;47429;0;Autoritatea-parintilor-un-drept-natural.html
Vom reusi oare noi sa mergem pana la capat sau vom sfarsi ca si huliganii lui Eliade determinati de mrejele propriului nostru trecut?
Pentru ca si daca-ti anulezi complet parintii si societatea in care au trait ei si arunci la cos toate valorile create de ei este tot lipsa de libertate. Omul liber vede, gandeste desface pachetul si alege ce are nevoie din ceea ce gaseste acolo. DAR DESFACE PACHETUL.
Si m-am gandit la generatia mea. Generatia care da cu parintii de pamant, ii anuleaza daca este necesar si-si permite sa le arunce literamente la cos valorile false. Noi vom reusi oare sa fim liberi? Sau vom reusi macar sa croim cu maceta un drum pe care sa mearga nestingherita libertatea copiilor nostri?
Ca o parte a societatii ne considera pe noi, cei ce credem in copilul liber huligani asta este indubitabil pentru ca am primit in ultima vreme pe email foarte multe slide-show-ri (categoria "educative") in care fel de fel de frustrati isi pun insistent intrebari gen "unde o sa ajunga lumea daca-i lasam pe copii sa faca din noi ce vor" sau "cine nu are batrani sa-si cumpere" si in care suntem cu totii indemnati sa luam parte la ingrijorarea lor si sa ne trezim...
Mai exista si astfel de articole... http://www.ziarullumina.ro/articole;1419;1;47429;0;Autoritatea-parintilor-un-drept-natural.html
Vom reusi oare noi sa mergem pana la capat sau vom sfarsi ca si huliganii lui Eliade determinati de mrejele propriului nostru trecut?
Pentru ca si daca-ti anulezi complet parintii si societatea in care au trait ei si arunci la cos toate valorile create de ei este tot lipsa de libertate. Omul liber vede, gandeste desface pachetul si alege ce are nevoie din ceea ce gaseste acolo. DAR DESFACE PACHETUL.
Din orasul lui Caragiale...
Intalnire cu masa credala la U, mare fabrica, fosta de stat din judetul nostru.
Ma duc neagra de suparare (au sa-mi dea cam 18 000 EUR), decisa sa fac tot ce se poate pentru a se intra in faliment, stiind insa ca nu pot face mare lucru pentru ca ultimul (si primul) cuvant il au ANAF-ul (fiscul) si bancile (adica cei mai mari creditori).
Ajung la sedinta unde primesc o situatie financiara. Dintr-o privire vad ceea ce este evident: numai pentru a-si plati datoria restanta catre fisc U are nevoie de 20 de ani (in conditiile in care atinge anual nivelul profitului din 2008, cel mai bun an, conform situatiei financiare. Pentru noi, ceilati creditori, ramane sa ne recuperam de la stat 19% TVA, dar asta numai dupa declansarea procedurii de faliment. Altfel nu vedem niciun ban cel putin 20 de ani, daca om mai trai pana atunci.
Si incepe sedinta. Si incep sa se ridice ceilalti creditori (PROPRIETEARI CA SI MINE DE FIRME, CARORA "U" LA TRASESE O TEAPA SI MAI MARE DECAT A MEA). Si incep sa urle ca la sedinta comunista, rosii la fata, cu jugulara sa stea sa se sparga:
"Cerem inlocuirea Administratorului Judiciar pentru ca a cerut falimentul, pentru ca doreste distrugerea economiei prahovene"
"Aceasta uzina in care s-a investit atat de mult, care este ca o mireasa gata sa fie dusa la maritat, dumneavoastra (Adminisrtratorul judiciar adicatelea) vreti s-o distrugeti!". Si arata cu degetul catre biata femeie, reprezentantul respectivului Administrator.
"Nu se poate sa distrugem tot ce s-a construit cu atata truda in tara aceasta, sa taiem chiar totul, sa vindem si sa dam la fier vechi". Etc, etc., etc.
In prima faza am crezut ca am gresit sedinta. Ca sunt la sindicat sau cam asa ceva si ca tipii aia care urlau cu pumnul strans sunt angajatii "U" care raman fara paine.
Stateam si-i priveam uluita pe oamenii acestia, carora U le furase la propriu banii (pentru ca U a cerut intrarea in insolventa stiind foarte bine ca de la acest moment se baga sub un fel de umbrela si nu i se va mai cere sa plateasca datoriile restante) cum isi taiau cu fanatism ultima sansa de a mai recupera macar 19% din sumele datorate (multi dintre ei aveau sute de mii de EUR de recuperat) si care incercau linsarea Administratorului Judiciar pentru ca incercase sa le aduca la cunostinta situatia financiara dezastruoasa a "miresei" si ceruse ceea ce era mai bine pentru ei, falimentul.
Evident, ANAF-ul (care nu avea niciun interes sa ne ramburseze noua TVA-ul fix de maine) cere intrarea in "Reorganizare judiciara". Banca si firma de leasing cer falimentul dar nu se intruneste procentajul necesar asa ca se decine "Reorganizarea". Ceea ce inseamna ca firma continua sa lucreze sub supraveghere si sa fie in continuare o gaura neagra, platindu-si datoriile restante... intr-o zi... cu soare.
Aplauze si urale.
Nu mai rezist si ma inscriu la cuvant. Prezint pe intelesul tuturor, scurt, situatia.
Pauza de cafea.
Prin fata mea incep sa defileze unul cate unul antevorbitorii cei mai infocati (aia cu mireasa si jugulara). Sunt spasiti ca niste copii si ma intreaba cu ochii umezi:
"Si ziceti ca nu ne mai luam banii?"
"Nu! le spun. Mancati covrigei. E tot ce o sa mai luati de la U".
Dumnezeule, de ce m-ai aruncat tu cu buna stiinta in tara asta de prosti?
Ma duc neagra de suparare (au sa-mi dea cam 18 000 EUR), decisa sa fac tot ce se poate pentru a se intra in faliment, stiind insa ca nu pot face mare lucru pentru ca ultimul (si primul) cuvant il au ANAF-ul (fiscul) si bancile (adica cei mai mari creditori).
Ajung la sedinta unde primesc o situatie financiara. Dintr-o privire vad ceea ce este evident: numai pentru a-si plati datoria restanta catre fisc U are nevoie de 20 de ani (in conditiile in care atinge anual nivelul profitului din 2008, cel mai bun an, conform situatiei financiare. Pentru noi, ceilati creditori, ramane sa ne recuperam de la stat 19% TVA, dar asta numai dupa declansarea procedurii de faliment. Altfel nu vedem niciun ban cel putin 20 de ani, daca om mai trai pana atunci.
Si incepe sedinta. Si incep sa se ridice ceilalti creditori (PROPRIETEARI CA SI MINE DE FIRME, CARORA "U" LA TRASESE O TEAPA SI MAI MARE DECAT A MEA). Si incep sa urle ca la sedinta comunista, rosii la fata, cu jugulara sa stea sa se sparga:
"Cerem inlocuirea Administratorului Judiciar pentru ca a cerut falimentul, pentru ca doreste distrugerea economiei prahovene"
"Aceasta uzina in care s-a investit atat de mult, care este ca o mireasa gata sa fie dusa la maritat, dumneavoastra (Adminisrtratorul judiciar adicatelea) vreti s-o distrugeti!". Si arata cu degetul catre biata femeie, reprezentantul respectivului Administrator.
"Nu se poate sa distrugem tot ce s-a construit cu atata truda in tara aceasta, sa taiem chiar totul, sa vindem si sa dam la fier vechi". Etc, etc., etc.
In prima faza am crezut ca am gresit sedinta. Ca sunt la sindicat sau cam asa ceva si ca tipii aia care urlau cu pumnul strans sunt angajatii "U" care raman fara paine.
Stateam si-i priveam uluita pe oamenii acestia, carora U le furase la propriu banii (pentru ca U a cerut intrarea in insolventa stiind foarte bine ca de la acest moment se baga sub un fel de umbrela si nu i se va mai cere sa plateasca datoriile restante) cum isi taiau cu fanatism ultima sansa de a mai recupera macar 19% din sumele datorate (multi dintre ei aveau sute de mii de EUR de recuperat) si care incercau linsarea Administratorului Judiciar pentru ca incercase sa le aduca la cunostinta situatia financiara dezastruoasa a "miresei" si ceruse ceea ce era mai bine pentru ei, falimentul.
Evident, ANAF-ul (care nu avea niciun interes sa ne ramburseze noua TVA-ul fix de maine) cere intrarea in "Reorganizare judiciara". Banca si firma de leasing cer falimentul dar nu se intruneste procentajul necesar asa ca se decine "Reorganizarea". Ceea ce inseamna ca firma continua sa lucreze sub supraveghere si sa fie in continuare o gaura neagra, platindu-si datoriile restante... intr-o zi... cu soare.
Aplauze si urale.
Nu mai rezist si ma inscriu la cuvant. Prezint pe intelesul tuturor, scurt, situatia.
Pauza de cafea.
Prin fata mea incep sa defileze unul cate unul antevorbitorii cei mai infocati (aia cu mireasa si jugulara). Sunt spasiti ca niste copii si ma intreaba cu ochii umezi:
"Si ziceti ca nu ne mai luam banii?"
"Nu! le spun. Mancati covrigei. E tot ce o sa mai luati de la U".
Dumnezeule, de ce m-ai aruncat tu cu buna stiinta in tara asta de prosti?
marți, 28 septembrie 2010
Le's do it Romania
Sambata, 24.09.2010
ora 7 - O zi urata in care nu-ti venea sa dai un caine afara. Am primit un mesaj pe mobil: "Let's do it". M-am pravalit din pat, m-am imbracat "de scandal", l-am remorcat pe sot si am dat navala. La primaria de la Cornu (locul de intalnire) nu astepta nicio fanfara. Naspa. Dam ochii cu restul voluntarilor din grupa 975 - tineri si inmosi. "Let's do it!!!".
ora 9 - ajungem la morman. O rapa, intr-o curba pe drumul spre Talea-Prahova de unde ni se spune ca ar trebui sa scoatem cam 30 de saci. Marea surpriza este ca ne intalnim cu un alt grup de la Ploiesti (grupa 1683). Suntem la un moment dat cam 50 de oameni.
ora 11 - incepe sa devina evident ca suntem in groapa de gunoi ilegala a satului Talea. Cand scoatem 400 de saci este clar pentru toata lumea.
Actiunea - Puncte slabe:
- actiunea trebuia organizata primavara. Toamna sunt ierburi inalte si gunoaiele nu se vad.
- "mormanele" nu s-au cartat corect. De pilda noi, voluntarii, conform regulamentului, nu trebuia sa debarasam gropi de gunoi ilegale (locuri in care o comunitate isi arunca sistematic gunoiul). Am facut atatia oameni o zi intreaga o munca care se putea face lejer in 10 minute cu un escavator! Daca ne risipeam in padurea invecinata puteam sa facem o munca de adunare de deseuri cu mult mai utila, o munca care nu se putea face cu un utilaj in 10 minute.
- implicarea primariilor a fost 0.
- expunerea evenimentului in presa, radio, tv, a fost mai mult decat palida. Aici si explicatia pentru faptul ca implicarea primariilor a fost "0". In Estonia, in ziua curateniei toate posturile de radio si televiziune nu au transmis decat curatenia. Din elicoptere, de pe teren, etc. Autoritatile si daca voiau nu puteau sa nu se implice...
Actiunea - Puncte forte:
- a fost prima actiune de acest gen. Sper ca am invatat cu totii cate ceva si data viitoare va fi mult mai bine.
- am cunoscut o mana de oameni inimosi, gata sa sara la orice.
luni, 27 septembrie 2010
Mesaje negative
Vlad a fost sambata la ziua unui coleg. Aceeasi M a ras de el ca si-a uitat slitul desfacut, a chemat pe toti copiii sa se uite si sa rada de el, etc. A plans... M-am intristat.
Si atunci mi-am adus aminte de Salome si i-am pus prelegerea despre "Ce facem cand primim mesaje negative":
"Noi primim din jurul nostru mesaje care sunt bune pentru noi si pe care le pastram, dar in acelsi timp putem primi lucruri care sunt rele pentru noi, mesaje care ne fac rau.
De exemplu "esti un idiot", "esti foarte rau", "ai un caracter urat", etc. nu ne fac bine, ne fac sa ne simtim rau. Eu recomand copiilor, cand primesc lucruri care nu sunt bune pentru ei, sa le dea inapoi celui de la care le-au primit. Cand cineva vine si-mi spune "esti un idiot" scriu pe o bucata de hartie "esti un idiot" si-i spun "ia asta, este parerea ta, ti-o dau inapoi". Eu sustin faptul ca ar trebui sa-i invatam pe copii ca tunci cand primesc un mesaj bun sa-l pastreze. Acest lucru ii va ajuta sa creasca, ii va face mai frumosi, mai inteligenti. Dar atunci cand primesc un mesaj rau, acesta nu-i ajuta sa fie mai impliniti si atunci nu trebuie sa-l pastreze ci trebuie sa-l inapoieze celui care l-a trimis. Daca inghiti ceva ce nu este bun pentru tine, corpul, intr-o zi, va da afara acel lucru, il va respinge (prin boli, dureri, tristeti, etc.). Asa cum corpul nostru da afara mancarea atunci cand aceasta nu este buna pentru noi, tot asa ar rebui sa ne invatam mintea sa respinga, sa dea inapoi cuvintele si gesturile care ne fac rau."
Si a fost mai bine. Sper sa invete, cu timpul sa nu mai puna la suflet.
Si atunci mi-am adus aminte de Salome si i-am pus prelegerea despre "Ce facem cand primim mesaje negative":
"Noi primim din jurul nostru mesaje care sunt bune pentru noi si pe care le pastram, dar in acelsi timp putem primi lucruri care sunt rele pentru noi, mesaje care ne fac rau.
De exemplu "esti un idiot", "esti foarte rau", "ai un caracter urat", etc. nu ne fac bine, ne fac sa ne simtim rau. Eu recomand copiilor, cand primesc lucruri care nu sunt bune pentru ei, sa le dea inapoi celui de la care le-au primit. Cand cineva vine si-mi spune "esti un idiot" scriu pe o bucata de hartie "esti un idiot" si-i spun "ia asta, este parerea ta, ti-o dau inapoi". Eu sustin faptul ca ar trebui sa-i invatam pe copii ca tunci cand primesc un mesaj bun sa-l pastreze. Acest lucru ii va ajuta sa creasca, ii va face mai frumosi, mai inteligenti. Dar atunci cand primesc un mesaj rau, acesta nu-i ajuta sa fie mai impliniti si atunci nu trebuie sa-l pastreze ci trebuie sa-l inapoieze celui care l-a trimis. Daca inghiti ceva ce nu este bun pentru tine, corpul, intr-o zi, va da afara acel lucru, il va respinge (prin boli, dureri, tristeti, etc.). Asa cum corpul nostru da afara mancarea atunci cand aceasta nu este buna pentru noi, tot asa ar rebui sa ne invatam mintea sa respinga, sa dea inapoi cuvintele si gesturile care ne fac rau."
Si a fost mai bine. Sper sa invete, cu timpul sa nu mai puna la suflet.
joi, 23 septembrie 2010
Viitor stralucit David Emeric!
Cand se naste un copil se naste o stea.
Ne strangem in jurul ei si ne minunam cat e de frumoasa si sralucitoare, de puternica si fragila.
O atingem usurel, cu degete tremurande.
Ne smerim.
Suntem mai buni pentru ca la lumina unei stele orice urma de uratenie devine vizibila si suparatoare.
Si tot binele din noi, toate energiile noastre pozitive, se strang pentru o zi in jurul unui singur copil pentru a-l incarca cu si mai multa lumina.
Pentru ca stim ca acest copil va trai vremuri bune si rele.
Si ca o sa aiba nevoie de fiecare foton.
Intr-o zi va imparti din lumina lui altor stele nou-nascute.
Ce ritual frumos!
Vechi ca omul...
Cat e de frumos sa fii nasa unui stele!
Ne strangem in jurul ei si ne minunam cat e de frumoasa si sralucitoare, de puternica si fragila.
O atingem usurel, cu degete tremurande.
Ne smerim.
Suntem mai buni pentru ca la lumina unei stele orice urma de uratenie devine vizibila si suparatoare.
Si tot binele din noi, toate energiile noastre pozitive, se strang pentru o zi in jurul unui singur copil pentru a-l incarca cu si mai multa lumina.
Pentru ca stim ca acest copil va trai vremuri bune si rele.
Si ca o sa aiba nevoie de fiecare foton.
Intr-o zi va imparti din lumina lui altor stele nou-nascute.
Ce ritual frumos!
Vechi ca omul...
Cat e de frumos sa fii nasa unui stele!
miercuri, 22 septembrie 2010
Nu merit...
Ieri Vlad si-a uitat acasa blocul de desen si acuarelele (aiureala caracteristica la majoritatea copiilor in primele zile de scoala). Invatatoarea i-a spus colegului de banca sa-i dea o foaie si o pensula. In loc sa ia de la coleg si sa se faca neobservat printre restul colegilor Vlad a facut, ca de obicei, un circ intreg:
"Nu merit sa fiu ajutat", "Sunt un uituc", "Nu, nu, te rog sa nu ma ajuti", etc.
Normal ca invatatoarea s-a iritat si i-a spus ca daca nu accepta IMEDIAT ajutorul colegului primeste un "Insuficient". Cand a auzit una ca asta a luat foaia si si-a facut treaba fara sa mai carcteasca.
Si ca sa fie atelajul complet (trasura intr-o roata si martoaga beata impopotonata cu ciucuri si palarie de pai) a mai adaugat inca doua obsesii la cotidianul plictisitor:
1. "Am inchis usa la masina?" (se intoarce zilnic sa verfice) - asta dupa ce a lasat usa de la masina deschisa odata si l-am cam apostrofat: i-am zis ca vin hotii si ne fura masina, etc.
2. "Nu mi-am notat bine tema. PRECIS!" - dupa ce nu si-a notat marti tema si invatatoarea i-a scris cu rosu in caiet "sa-ti notezi corect tema". Zilnic, in drum spre casa incepe: "cred ca iar nu mi-am notat bine tema" si o tine tot asa pana ajungem si face nenorocita aceea de tema si vede ca e bine notata.
Cu alte cuvinte suntem "back in business"...
"Nu merit sa fiu ajutat", "Sunt un uituc", "Nu, nu, te rog sa nu ma ajuti", etc.
Normal ca invatatoarea s-a iritat si i-a spus ca daca nu accepta IMEDIAT ajutorul colegului primeste un "Insuficient". Cand a auzit una ca asta a luat foaia si si-a facut treaba fara sa mai carcteasca.
Si ca sa fie atelajul complet (trasura intr-o roata si martoaga beata impopotonata cu ciucuri si palarie de pai) a mai adaugat inca doua obsesii la cotidianul plictisitor:
1. "Am inchis usa la masina?" (se intoarce zilnic sa verfice) - asta dupa ce a lasat usa de la masina deschisa odata si l-am cam apostrofat: i-am zis ca vin hotii si ne fura masina, etc.
2. "Nu mi-am notat bine tema. PRECIS!" - dupa ce nu si-a notat marti tema si invatatoarea i-a scris cu rosu in caiet "sa-ti notezi corect tema". Zilnic, in drum spre casa incepe: "cred ca iar nu mi-am notat bine tema" si o tine tot asa pana ajungem si face nenorocita aceea de tema si vede ca e bine notata.
Cu alte cuvinte suntem "back in business"...
NICIODATA...
- nu voi spune despre noile generatii ca sunt din ce in ce mai slabe si mai incapabile sa continue ceea ce am realizat noi
- nu voi spune despre toata muzica noua ca este proasta si ca cea veche era mai buna.
(voi icerca sa ascult muzica - macar piesele cele mai bine cotate - oricat de idioate mi se vor parea in prima faza)
- nu voi caracteriza moda "din ziua de azi" ca fiind idioata si de nepurtat de catre oamenii normali
(voi incerca sa adaptez fie si o singura piesa daca ma avantajeaza)
- nu voi respinge un mijloc nou de locomotie (daca o sa se inventeze si o sa mi-l permit, desigur...)
- nu ma voi grabi sa ma simt superioara unui tanar, oricat de dubios mi s-ar parea la prima vedere
- nu voi refuza prietenia oamenilor care fac alegeri complet diferite de ale mele (atata timp cat ei, la randul lor, imi respecta alegerile si nu inceraca sa-mi vare pe gat adevarul lor).
- nu voi lasa frica de moarte si frica in general sa-mi conduca viata (asa cume e si cata e, viata mea merita traita cu bucurie si patima. Si nicio AMENINTARE cu meteorit, cu 2012, cu incalzirea globala, cu un iminent cutremur, razboi, taifun, etc. nu merita sa schimbe asta).
joi, 13 mai 2010
Ce este dragostea?
Adevarul este ca STIU dar NU SIMT.
Imi amintesc cum in copilaria mea dragostea parintilor venea conditionata de performanta, de purtatul bine... Pentru ca eram si fata mi se spunea de sute de ori ca de la mine "sunt pretentii". Pe atunci nu-mi imaginam ca aceste "pretentii" sunt inventiile mintii unor oameni pentru a-si justifica fata de sine si fata de cei din jurul lor incapacitatea de a iubi simplu, frumos si cald.
In timp mi s-a consolidat ideea ca pentru a fii iubit trebuie sa MERITI. Ca iubirea este ceva ce se castiga si in niciun caz nu se cere. Ca nu poti sa primesti dragoste asa, pur si simplu.
Am trait asa bine-merci pana in ziua in care am devenit mama. Atunci ceva din modul in care stiam eu sa iubesc nu s-a mai potrivit si toata lumea mea asa cum o stiam s-a prabusit complet. Simteam inlauntrul sufletului ca a da nastere unui copil este in sine un act de iubire, iar ceea ce ma tulbura era firescul acestui act, naturaletea lui. Fara judecati de valoare, fara merite, fara vini, fara spaime, fara laude, fara coronite.
Sa fie dragostea si viata unul si acelasi lucru?
Si astfel incepea drumul meu prin Infern...
M-am gasit in incapacitatea de a raspunde firesc nevoilor copilului meu si atunci am facut ceea ce stiam eu mai bine: DATORIA. Ca cel mai credincios ostas, am prestat fara carcteala ore de nesomn, alinari in toiul noptii, alaptatul cu sange, etc. Fara sa-mi treaca o clipa prin minte ca micutul meu nu SIMTE venind dinspre mine dragostea si firescul ci doar prestatia perfecta a ostasuluyi bine dresat. Cartile? Caramizi suplimentare la usa temnitei care ma despartea de copilul meu. In loc de iubire simpla am pus cunostinte despre puericultura. Cu toptanul. In dementa mea am citit probabil pe putin 100 de carti (romanesti si in alte limbi) despre cresterea si educarea copiilor.
Dar pentru ca Universul te vrea de partea lui, orice om care incepe o cautare de sine primeste Calauze (intocmai ca si Dante in a sa Divina Comedie). Virgiluis al meu s-a numit Felicia in ziua in care mi-a trimis pe email "Desteptarea Evei"de Alice Miller tradusa de ea in limba romana. Din ziua aceea am uitat de cartile de puericultura si am inceput sa caut altfel de carti. Despre suflet, despre iubire, despre orbirea emotionala.
Prin urmare:
Intre viata si dragoste nu este nicio deosebire.
Asa cum mintea noastra nu poate crea viata nu poate crea nici dragoste adevarata.
Ceea ce creaza mintea noastra este un surogat ieftin si prost de iubire, este o frauda sau o minciuna in care ne complacem depinde cum vrem sa vedem problema.
Copiii SIMT iubirea autentica si se simt panicati daca nu o primesc.
In timp, invata si ei, de la noi, sa inlocuiasca iubirea adevarata cu plasmuiri ale ratiunii proprii.
Ce mi-am promis eu sa fac?
Sa las jos garda.
Sa daram toate falsele ziduri de aparare.
Sa reinvat sa SIMT (cel mai greu lucru, pentru ca e ca si cum ai scoate pustnicul din bezna in plina lumina).
Sa incep o terapie adevarata.
Sa scot la aerisit TOTI, dar TOTI scheletii din dulapul copilariei mele. Sa-i plimb prin fata vecinilor, rudelor si prietenilor si sa ma doara fix undeva de ce ar putea ei sa creada.
Sa nu ma mai mint.
Sa ma iubesc neconditionat.
Imi amintesc cum in copilaria mea dragostea parintilor venea conditionata de performanta, de purtatul bine... Pentru ca eram si fata mi se spunea de sute de ori ca de la mine "sunt pretentii". Pe atunci nu-mi imaginam ca aceste "pretentii" sunt inventiile mintii unor oameni pentru a-si justifica fata de sine si fata de cei din jurul lor incapacitatea de a iubi simplu, frumos si cald.
In timp mi s-a consolidat ideea ca pentru a fii iubit trebuie sa MERITI. Ca iubirea este ceva ce se castiga si in niciun caz nu se cere. Ca nu poti sa primesti dragoste asa, pur si simplu.
Am trait asa bine-merci pana in ziua in care am devenit mama. Atunci ceva din modul in care stiam eu sa iubesc nu s-a mai potrivit si toata lumea mea asa cum o stiam s-a prabusit complet. Simteam inlauntrul sufletului ca a da nastere unui copil este in sine un act de iubire, iar ceea ce ma tulbura era firescul acestui act, naturaletea lui. Fara judecati de valoare, fara merite, fara vini, fara spaime, fara laude, fara coronite.
Sa fie dragostea si viata unul si acelasi lucru?
Si astfel incepea drumul meu prin Infern...
M-am gasit in incapacitatea de a raspunde firesc nevoilor copilului meu si atunci am facut ceea ce stiam eu mai bine: DATORIA. Ca cel mai credincios ostas, am prestat fara carcteala ore de nesomn, alinari in toiul noptii, alaptatul cu sange, etc. Fara sa-mi treaca o clipa prin minte ca micutul meu nu SIMTE venind dinspre mine dragostea si firescul ci doar prestatia perfecta a ostasuluyi bine dresat. Cartile? Caramizi suplimentare la usa temnitei care ma despartea de copilul meu. In loc de iubire simpla am pus cunostinte despre puericultura. Cu toptanul. In dementa mea am citit probabil pe putin 100 de carti (romanesti si in alte limbi) despre cresterea si educarea copiilor.
Dar pentru ca Universul te vrea de partea lui, orice om care incepe o cautare de sine primeste Calauze (intocmai ca si Dante in a sa Divina Comedie). Virgiluis al meu s-a numit Felicia in ziua in care mi-a trimis pe email "Desteptarea Evei"de Alice Miller tradusa de ea in limba romana. Din ziua aceea am uitat de cartile de puericultura si am inceput sa caut altfel de carti. Despre suflet, despre iubire, despre orbirea emotionala.
Prin urmare:
Intre viata si dragoste nu este nicio deosebire.
Asa cum mintea noastra nu poate crea viata nu poate crea nici dragoste adevarata.
Ceea ce creaza mintea noastra este un surogat ieftin si prost de iubire, este o frauda sau o minciuna in care ne complacem depinde cum vrem sa vedem problema.
Copiii SIMT iubirea autentica si se simt panicati daca nu o primesc.
In timp, invata si ei, de la noi, sa inlocuiasca iubirea adevarata cu plasmuiri ale ratiunii proprii.
Ce mi-am promis eu sa fac?
Sa las jos garda.
Sa daram toate falsele ziduri de aparare.
Sa reinvat sa SIMT (cel mai greu lucru, pentru ca e ca si cum ai scoate pustnicul din bezna in plina lumina).
Sa incep o terapie adevarata.
Sa scot la aerisit TOTI, dar TOTI scheletii din dulapul copilariei mele. Sa-i plimb prin fata vecinilor, rudelor si prietenilor si sa ma doara fix undeva de ce ar putea ei sa creada.
Sa nu ma mai mint.
Sa ma iubesc neconditionat.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)