Gradina visurilor mele

          Toata viata mi-am dorit o gradina. Copil fiind, mergeam pe strazi si ma uitam in la gradini. Nu-mi amintesc casele. Imi amintesc in schimb emotia puternica pe care mi-o starneau o tufa de trandafiri, o tufa de liliac, un strat cu lalele sau lacramioare. Nu de putine ori furam o floare care scotea capul prin plasa gardului, ca si cum as fi vrut sa am pentru mine personal o bucatica de divin, de perfectiune.

          Iar astazi am ajuns acolo. Astazi am ajuns sa-mi construiesc gradina din vis iar bucuria pe care o simt facand acest lucru este atat de mare incat am simtit nevoia sa o scriu undeva ca sa nu se piarda fericirea asta, asa cum presezi intr-un ierbar o floare foarte draga care-ti aminteste de un moment unic.

          Imi place sa fac totul in gradina: sa smulg buruieni, sa plantez, sa ud, sa inmultesc, sa greblez, sa tund iarba, etc. Iubesc orice are legatura cu gradinaritul si nu ma dau in laturi de la nicio munca. Respecta plantele si natura, nu folosesc niciodata substante chimice si sunt bucuroasa cand vad ca vin albinele la o floare plantata de mine. Ma lupt natural cu daunatorii (de exemplu curat cu mana goala paduchii verzi de pe bobocii sau lastarii de trandafir) si imi doresc sa am o gradina in care sa se simta acasa cat mai multe vietuitoare.
Atat de simplu si in acelasi timp atat de sofisticat!

Sfarsit de festival - capitlul I

La piesa "Cum-am lasat de gandit" m-am dus cu ideea "ia sa vedem ce zice lumea despre noul meu proiect". Pentru ca exact acesta este proiectul pentru mine si Vlad in aceasta vara: sa renuntam la gandit. Nu-mi pasa prea mult de faptul ca obiceiul meu de a despica firul in 4 mi-a adus de-a lungul timpului un milion de necazuri. Imi pasa insa de faptul ca Vlad ma imita si ca din cauza asta el nu poate sa-si faca prieteni. Pentru ca Vlad are NUMAI interese abstracte:
- la pizza cu un alt copil vrea sa vorbeasca numai despre familia insectelor si despre sistemul digestiv la pasari;
- la scoala, cu colegul de banca, vrea sa discute despre cosmos;
- la banchetul de sfarsit de an nu reuseste sa se abandoneze si sa danseze cu colegii lui pentru ca "muzica e idioata". Ce-i drept, era, dar  nu e momentul sa facem pe criticii muzicali la banchete.
- etc.
Deci m-am gandit la modul cel mai serios ca voi pleca de la teatru cu niscaiva retete in buzunar despre cum sa-ti iasa mai bine negandirea numai ca autorul piesei a avut o viziune destul de limitata asupra modului in care s-ar putea face asta. In primul rand a uitat (sau nu a avut curajul sa o spuna) ca principala metoda prin care te poti lasa de gandit este CREDINTA. Credinta oarba in Dumnezeu, Isus, Maica Precista, care, in timp ce dormi lucreaza pentru tine, cu conditia ca tu sa indeplinesti simplu, calm si cu naivitate un set de sarcini precise, la ore fixe chiar. De ce sa-ti chinui viata cu intrebari tampite cum sunt: "cine suntem", "ce rost avem", "unde ne ducem", etc. cand raspunsul e unul singur? Am senzatia ca subiectul "Religie" a devenit un nou tabu in societatea romaneasca, un nou fel de dictatura pe care nici macar teatrul nu pare sa mai aiba curajul sa-l discute. Astept noile generatii, pentru ca mi-e greu sa cred ca nu va incerca sa fluiere nimeni in biserica la un moment dat.

In al doilea rand n-am prea inteles (Eu) cum sta treaba cu drogurile in negandire. Pentru ca toata smecheria lasatului de gandit e sa devi un fel de fluture fericit care face ce are chef, cand are chef, fara sa-si mai bata capul cu viata. Ori daca iei droguri nu faci decat sa schimbi un stapan cu altul. Schimbi gandirea care iti chinuie viata si te izoleaza de oameni care te considera ciudat cu starea de drogat care iti chinuie viata si te izoleaza de oameni care te considera ciudat. Deci zau ca aici m-am pierdut.

Apoi autosuficienta ca mod de viata - metoda prin care se ajunge la negandire - este o stare in care nu ai cum sa intri daca nu ai fost crescut asa. Undeva in copilaria ta trebuie sa fi exista fie niste parinti la randul lor suficienti care ti-au spus de dimineata pana seara cat esti de tare fie o tulburare de personalitate de tip narcisistic care te-a dus la concluzia ca esti buricul pamantului. Majoritatea intelectualilor romani au crescut din pacate in mult prea multa critica (pentru ca asa sunt la noi atat parentingul cat si educatia din scoli) deci, atunci cand vedem tipi autosuficienti in spatiul public aia sunt in proportie de 99,9% rataciti mintal carora nu s-a gandit nimeni sa le puna un diagnostic. Autosuficienta nu e o stare in care se poate intra asa, hodoronc-tronc cum imbraci o haina. Dimpotriva, simtul critic este cel mai greu de abandonat - dovada sta fix ce fac eu aici si acum.

Recunosc insa ca Anca Sigartau m-a impresionat ca de obicei prin pasiunea cu care joaca, ca au fost in piesa cateva idei amuzante si bine conturate (cum ar fi rasul de necazul altuita sau cluburile cu muzica repetitiva) dar ca, din pacate pledoaria finala (care era pentru gandirea care defineste fiinta umana) nu a coincis cu scopul cu care m-am dus eu la teatru si anume NEGANDIREA.

Gnadirea ne insingureaza si ne face depresivi dar ne aduce nesfarsite momente de fericire pura.
Negandirea ne face sa umblam prin lume ca niste idioti dar ne face populari printre semenii nostri iar omul este un animal social.
Daca am putea jongla cu cele doua...

Teatru, paine si sfarsit de an scolar

Ieri a fost o zi plina.

Vlad a terminat clasa a IV-a si suntem oficial in vacanta. Au avut o serbare plictisitoare la sfarsitul careia am aflat ca unicul lui prieten din clasa se muta de la anul la Ploiesti. Asta e norocul! S-au dat premii dar nu s-au anuntat. Fiecare copil a primit diploma pe care scria ce premiu a luat dar strigarea s-a facut in ordine alfabetica. Desi Vlad a luat premiul I mi-a placut ce a spus invatatoarea: "pana la clasa a IV-a competitia este numai cu noi insine". Foarte frumos!

Pe de alta parte in urbea noastra mica are loc un eveniment cu adevarat remarcabil si anume "Festivalul teatrelor de proiect" ceea ce inseamna cate doua spectacole de teatru pe zi, timp de 3 zile. Ziua de ieri a fost deosebita.  
Mai intai s-a jucat Conu' Leonida fata cu reactiunea in doua intrepretari diferite. Prima, mai apropiata de conceptul original, jucata cu pasiune cu mult talent si pasiune i-a placut si lui VLad, care a ras de s-a prapadit. 
A doua a fost o  viziune extrem de originala a unei trupe din Bulgaria (probabil in cadrul schimbului cultural cu prilejul anului Caragiale) care, in ciuda unei mici probleme tehnice (taducerea din limba bulgara a fost partial ilizibila) m-a impresionat profund.  Am vazut un "Conu' Leonida" dramatic cu o viziune extrem de actuala a unui homo-politicus ce-si trage in realitate seva din tragedia vietii personale, singura reala, concreta, singura care conteaza si are sens pentru spectator, in timp ce maretele idei sociale si politice cum sunt "republica" sau "revolutia" sunt numai pretexte pentru manifestarea furiei sau defense ale irationalului omenesc pentru blocarea adevaratelor rani emotionale cum ar fi tradarea, respingerea sau pierderea marii iubiri. Piesa se termina in intuneric, cu Yasena Gospodinova (Mita), in rolul iubitei tradatoare coplesita de vinovatie, chircita intr-un colt al scenei, reusind sa puna pentru o secunda pe umerii publicului crucea grea pe care si-o asuma (nu stim daca din dragoste sau din vinovatie) si pe care o va putea purta de acum incolo alaturi de sotul nebun.
Apoi a urmat piesa ,,Sirena si Victoria"  jucata de Teatrul ,,George Ciprian" Buzau, cu Valeria Ogasanu, Virgil Ogasanu si Diana Lupescu. Pentru mine revelatia spectacolului a fost Diana Lupescu, in rolul surprinzator al unei  patroane de agentie imobiliara vesnic abtiguita si kitschoasa, dar cu un suflet bun, simplu si candid. Personajul Serena, subtil inobilat cu delicatetea sufleteasca  dar si cu umorul actritei, a devenit pentru cateva ore o persoana reala si perfect credibila. Pe de alta parte rolurile intelectualilor din piesa au fost cam patetice si teziste (banii nu conteaza, ei cauta stele pe cer, romantismul pur e la mare inaltime.... Heloooo! Wake up!). Sau ma rog, poate ca asta a fost si ideea piesei... ca de-aia se numea comedie. Apropos, dupa piesa am realizat cat de des spun oamenii "bai!" - na ca n-am diacritice romanesti ca sa scriu corect.
Mi-a fost ciuda ca la sfarsitul spectacolului comunitatea nu s-a putut mobiliza pentru a oferi niste flori. Situatie de toata jena! La spectacolele de astazi cumpar eu si gata.


Dupa spectacol am copt paine pana la ora 2 noaptea (m-am organizat prost si asa a rezultat). Am facut in premiera paine cu masline Kalamata, herbs de Provence si coaja de lamaie; cu maia salbatica. A iesit o nebunie. Voi pune poze.

Ooooo!

"Nu am PC"

Vad a primit un soi de chestionar la ora de infomatica in care, printre altele era intrebarea:
"Aveti PC acasa?".
Raspunsul copilului la intrebare "Nu".
Intreb de ce a raspuns cu "Nu".
Raspuns: "Pentru ca PC inseamna Personal Compunter iar eu nu am computer personal".
Intrebare de mama: "Dar computerul de acasa ce este?"
Raspuns: "Este al tuturor, nu al meu personal".

Zece lucruri care-mi fac bine la nervi

1. Perna ortopedica cu spuma speciala. O saptamana intreaga am dormit fara ea in cantonamentul lui VLad de la mare si mi-a lipsit mai tare decat cel mai bun prieten. Stiu, sunt groaznica si antisociala, dar perna mea e pe locul I in topul tuturor preferintelor.

2. Dopurile de urechi. Nu stiu cum se face dar de cate ori vreau sa dorm putin este imposibil sa nu inceapa cineva sa bocane, si taie cu ferestraul, sa toace cu ciocanul de snitele, etc.

3. Cizmele Bearpaw  - sunt chiar super

4. Crocsii - si pentru adulti si pentru copii, perfect vara, cand ti-e lene si vrei ceva comod, care sa se spele si sa se si usuce repede


5. Fondul de ten Chanel

6. Peugeotul 207 pentru ca inseamna libertatea de a merge oriunde

7. Lentilele de contact pentru ca de cand le port am reusit sa fac sport, sa port ochelari de soare, de schi si de inot, sa ma eliberez, de ce nu, de un handicap vechi.

8. Telefonul Samsung Galaxy - pentru ca este chic, mai ieftin decat IPhonul dar mai bun, singurul telefon cu care eu , care sunt tehnofoba, am reusit sa fac si altceva decat sa dau si sa primesc telefoane.

9. Cutitul de Chef - un articol pe care l-as lua cu mine pe o insul apustie



10. Cartea Cartilor, Biblia adolescentei si tineretii mele - Zorba lui Kazantzakis