luni, 21 februarie 2011

Sa mergi unde te duce copilul

Inainte sa devin mama visam cu ochii deschisi cum o sa fac cu copilul meu o multime de lucruri care-mi placeau mie. Visam cum o sa facem marionete si cum o sa montam teatre de papusi, cum o sa confectionam un teatru de umbre,  o sa pictam,  sa mergem la programele pentru copii de la muzeul de arta, o sa invatam sa facem ceramica la Muzeul Taranului Roman, etc.

Dar incet, incet, Vlad m-a condus de mana intr-o lume complet diferita de fiinta mea de atunci, o lume in care nu m-am gandit niciodata ca voi intra: lumea stiintelor. La inceput (pe la 2-3 ani) dintre toate cartile care i s-au aratat a ales Minienciclopediile Larouse. Le-a invatat pe de rost si a inceput sa vorbeasca curent folosind cuvinte de acolo. Apoi au fost pe rand Atlasul Geografic (paginile de la inceput cu formarea Pamantului, incretirea scoartei, formarea diferitelor feluri de roci, etc.), faza "dinozaurii",  Universul,  Paleontologia in general, apoi Geologia si Istoria, etc.

Incet, incet, a trebuit sa-mi accesez toate informatiile din liceu, sa caut, sa citim impreuna, sa merg de mai multe ori in muzee in care personal n-as fi pus niciodata pciorul si nu stiu exact cum, m-am trezit intr-o buna zi raspunzand automat, ca un om de stiinta,  la intrebari de tipul "de ce marmura are incrustatii roz in interiorul ei?". Pentru Sim - inginer - a fost mai simplu. Pentru mine - fire artistica - Saga in toata regula.

Nu mai stiu cine spunea ca atunci cand te pregatesti sa devi parinte este ca si cum te-ai pregati pentru o excursie in Italia. Faci planuri de Capela Sixtina si parca te vezi mancand pizza la Napoli. Dar iata ca avionul se rataceste si afli ca ai aterizat in Olanda. La inceput esti ingrozit, derutat, nu-ti gasesti locul si sensul. Dar incet-incet, descoperi ca Olanda e frumoasa, ca are mori de vant, lalele, pe Rembrandt...

4 comentarii:

  1. Cred ca poti manca pizza si-n Olanda, daca vrei. Deci nu-i tarziu nici pentru marionete si s-ar putea sa fi surprinsa de ce distractie va iesi. Incepe tu si cred ca talentul actoricesc pe care-l mentionai la Vlad il va face sa-si doreasca un rol acolo.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu e chiar atat de simplu precum pare pentru ca Vlad are un talent actoricesc caruia-i lipseste placerea datului in spectacol. La el interpretarea vine firesc si spontan (citeste ceva care-i place si vine si ne citeste si noua (magistral, intrand in pielea personajelor, dovedind o intelegere perfecta a textului, nu de putine ori cu interpretari originale), iubeste un personaj - soricelul Tater din "Bear in blue big house" era pe la 2-3 ani cel mai indragit - se costumeaza, il interpreteaza, gata!). Am vrut de cateva ori sa facem teatru de papusi dar el nu a vazut rostul demersului si nu a aratat nici cel mai mic entuziasm. Dar in principiu ai dreptate... intr-o zi... cine stie...
    Multumesc pentru incurajari:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu-l anunti "gata facem teatru de papusi". Incepi tu singura jocul cu pregatirea papusilor, in timp ce le mesteresti ele vorbesc... ca Pinocchio!
    Intra el in joc, chiar daca nu imediat.

    RăspundețiȘtergere
  4. Pai nici nu-i spun asa. Am confectionat un tetru de papusi veritabil si am dat cateva spectacole pentru el si tati. Ii place sa fie spectator dar nu vrea sa participe.

    RăspundețiȘtergere